De la Athos la Rădășeni

În multe locuri încărcate de istorie creștină, icoane vestite împodobesc vechile bazilici sau marile catedra­le, unele dintre ele fiind recunoscute ca făcătoare de minuni. Împărați, boieri și oameni de rând au străbătut drumurile lungi pentru a ajunge la Locurile Sfinte. Au fost cazuri când împărații au renunțat la tron și și-au sfârșit viața în liniștea și simplitatea unei mănăstiri.

O icoană cu o istorie aparte

Icoana Maicii Domnului din biserica satului Rădășeni, din ținutul Fălticenilor, fără să aibă faima icoanelor și locurilor cele­bre ale lumii, are totuși o istorie minunată, plină de tâlc, care vorbește „iar și iar“ despre milostivirea fără margini a Maicii Domnului, izvorul atâtor minuni și rugătoare fierbinte pentru toți fiii Bisericii.

La Mănăstirea Râșca, către sfârșitul veacului al XIX-lea, starețea ieroschimonahul Veniamin Piticariu, Arhimandrit și ca­valer, originar din satul Mihăiești, situat foarte aproape de Rădășeni. Dorea să lase în urma sa o icoană pictată Ia Sfântul Munte. Din osteneala sa și a ob­știi a pus deoparte galben după galben, i-a așezat într-un baston de bambus, gol pe dinăuntru, și a plecat spre Sfântul Munte. Dru­murile erau lungi, nesigure, dar hoții nu-și puteau închipui că o adevărată comoară era ascunsă într-un sărăcăcios baston. A luat corabia spre Constantinopol, dar furtuna era cât pe ce să-i înece. Abia au scăpat vii, dar bastonul s-a pierdut în mare. Trist și sărac, monahul s-a dus la Athos, dar nu și-a putut împlini dorința. La întoarcere, așteptând corabia la Istanbul, și-a văzut bastonul într-un loc cu obiecte găsite (pes­cuite) în mare, dar stăpânul dughenei i-a spus că-i prea greu, pentru că a stat prea mult în apă și că nu-i este de nici un folos. Până la urmă i l-a dat, căci nu știa taina bastonului. Veniamin Piticariu s-a întors la Athos și a comandat icoana mult dorită la un pictor de la Schitul Lacu. Era în anul 1891.

De la Râșca la Rădășeni

În lucrarea arhiereului Narcis Crețulescu, Istoria Sfintei Mă­năstiri Râșca, tipărită la Fălti­ceni în 1901, citim: „Icoana mare a Maicii Domnului făcătoare de minuni, este zugrăvită la Sfân­tul Munte Athos, de un pictor renumit. Sfânta icoană e prea frumoasă, îmbrăcată peste tot cu argint bun și aurită peste tot, la Liov, în Galiția, cu preț de 1 200 lei aur. Are juvele, stă sub geam cu privaz aurit. Este propri­etatea părintelui ieroschimo­nahul Veniamin Piticariu, arhi­mandrit și egumen al Sfintei Mănăstiri Râșca, cavaler" . Titlul sfintei icoane este: „Această Sfântă Icoană a Maicii Domnu­lui se numește Portărița“. Jos, pe argint, scrie: „Această icoană s-a făcut și s-a împodobit cu spesele mele: Veniamin Piticariu, 1892. Sfânta Icoană este o copie artis­tică de pe chipul Sfintei Icoane Portărița, de la Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Iviru" (p. 131 și 132).

Revenind în țară, arhiman­dritul Veniamin a dăruit icoana mănăstirii sale de metanie. În 1921, în timpul unei mari secete, icoana a fost adusă în procesiune de la Râșca până la Rădășeni. La sfârșitul rugăciunilor pentru ploaie, icoana n-a putut fi dusă mai departe. Această tradiție es­te confirmată de mulți bătrâni din satul Rădășeni, martori ai acestei minuni, ca și de arhiman­dritul Cleopa Ilie, vestitul părin­te misionar, legat sufletește de satul Rădășeni încă din vremea stăreției sale la Sihăstria, liturghisitor în Biserica „Sfinții Apos­toli Petru și Pavel“ din Rădășeni.

Arhimandritul Veniamin Piti­cariu a hotărât atunci să dă­ruiască sfânta icoană Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“, cu dorința de a fi îngropat și el alături de acest locaș, lucru ce s-a împlinit un an mai târziu, în 1922, când Dumnezeu l-a che­mat întru împărăția Sa. Trupul său adus de la Mănăstirea Râșca a fost așezat lângă biserică, aproape de prețiosul dar lăsat satului Rădășeni.

Mai târziu, prin grija preotu­lui și a credincioșilor, la căpătâ­iul arhimandritului Veniamin Piticariu s-a așezat un monu­ment funerar din marmură nea­gră în semn de recunoștință pen­tru acest vestit stareț al Mănăs­tirii Râșca și ctitor al bisericii celei noi din Rădășeni.

Icoană cu moaște de sfinți

Într-un mic medalion de ar­gint așezat la gâtul Maicii Dom­nului, se găsesc părticele din moaștele Sfântului Gheorghe, ale Sfântului Haralambie și ale Sfântului loan cel Nou de la Su­ceava, însoțite de o mică însem­nare care amintește că donația a fost făcută de arhiereul Narcis Crețulescu (trecut la cele veșnice în Mănăstirea Neamț, în martie 1913), prieten al arhimandritu­lui Veniamin Piticariu.

Așa a rămas la Rădășeni o icoană vestită, a cărei istorie în­cepută la Athos s-a continuat într-un sat cu oameni evlavioși, întărind și mai mult credința lor, îndemnându-i să rămână fideli dreptei învățături și s-o cin­stească în chip deosebit pe Maica Luminii din icoana cea luminată.

Rădășenii, ctitori de biserici

Umbriți de milostivirea sa, rădășenii au devenit în ultimii zeci de ani ctitori ai multor mănăstiri și biserici. Amintim aici paraclisul „Sf. loachim și Ana“ de la Sihăstria, construit de ei în vremea stăreției arhi­mandritului Cleopa Ilie, de aju­torul pe care l-au dat la Icoana, Pocrov, Agapia Veche, Vorona și în alte locuri.

Așa se explică prezența în satul Rădășeni a numeroși ie­rarhi, clerici monahi și de mir, pelerini cu toții la icoana Maicii Domnului, care privește spre noi cu nemărginită bunătate și îm­plinește cererile făcute către ea din adâncul inimii, cu smerenie și cu frică de Dumnezeu.

Biserica în care se află pri­mește mereu oameni apăsați de nevoi și necazuri. În duminici și sărbători, ca și-n zilele de rând, slujitori ai Bisericii, dar și nenumărați credincioși îngenunchea­ză înaintea acestei sfinte icoane, punându-și nădejdile în mij­locirea Maicii Domnului. La resfințirea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ din 16 iulie 1995, trei arhierei, 40 de clerici și aproximativ 30 000 de credincioși au transformat târnosirea într-o sărbătoare a întregului ținut.

Biserica din Rădășeni păs­trează între odoarele ei de preț și un epitaf pictat de vestitul iconar Irineu Protcenco de la Si­hăstria, din vremea în care satul avea o strânsă legătură cu această mănăstire. Tot în aceeași perioadă, arhimandritul Cleopa Ilie a slujit Sfânta Liturghie de mai multe ori în sat și chiar rânduiala înmormântării sau a parastasului pentru unii credin­cioși râvnitori. Așa a început să se țese firul acestei istorii. În fiecare zi, icoana adaugă alte și alte minuni pe care oamenii cre­dincioși le știu și le mărturisesc.

Un sensibil fiu al locurilor, scriitorul Grigore Ilisei, care a trecut de sute de ori pe lângă această biserică în drumul spre casa mamei sale, a scris o fru­moasă pagină, fermecat de po­vestea ei romanescă. Cu multă bunăvoință, a realizat și un film despre icoană: „De la Athos la Rădășeni“, prezentat de Televi­ziunea Română în ianuarie 2002.

În rânduiala de sfințire a icoa­nelor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se spune: Binecuvânteaz-o cu binecuvântarea Ta cea cerească și-i dă ei puterea și tăria facerii de minuni. Fă-o vin­decătoare și izvor de tămăduiri tuturor celor ce în dureri se vor pleca în fața ei și vor cere de la Tine ajutor prin Născătoarea de Dumnezeu...“.

Icoana Maicii Domnului din Rădășeni este, așadar, împlinirea acestei rugăciuni făcută cu atâta stăruință în cetatea cea neînge­nuncheată a Ortodoxiei, la Sfân­tul Munte Athos, în 1891.