„Eu nu sunt superficial...“

O persoană, un dialog, o întâmplare, acestea constituie subiectele acestei rubrici în care ne propunem să surprindem Evanghelia „în acţiune“.

Mă întreb dacă mai e nevoie să căutăm subiecte? Mă întreb dacă nu cumva fiecare dintre noi suntem cel mai fericit exemplu. Mă gândesc că doar superficialitatea şi autosuficienţa ne determină să găsim şi să privim Evanghelia la cel de lângă noi.

Expresii de genul: „Dar eu nu fac aşa.....“, „Nu ştiu cum faci tu, dar eu .....“, „Nu cred că e bine ce faci.....“, „Lasă că merge şi aşa....“, „Eu nu sunt superficial...“ întâlnim mereu în jurul nostru.

Ce ne face oare să-l auzim pe cel mai departe de noi şi să nu ne auzim pe noi înşine? Nu oare fuga de autoevaluare?

Sigur că e mai uşor să fim superficiali şi mulţumiţi, dar cu siguranţă e mai constructiv să ne privim atent gesturile, atitudinile, deoarece cunoaşterea de sine este premisă fundamentală a dialogului autentic cu celălalt.

Nu vreau să vorbesc despre superficialitate, ci observ doar că ea există. Există la mine, la tine, la cei de lângă noi. Există peste tot. Vreau doar să semnalez un raport care este la modă superficialitate - autosuficienţă.

Am făcut prea brusc saltul de la conştiinţa de român la cea de european. Ne-am îmbogăţit prea devreme cu exemple care mai mult imită şi adoptă tendinţe în materie de muzică, de îmbrăcăminte şi de alte elemente firave, doar pentru simplul fapt că sunt noi şi prind la public.

Nu ştim dacă superficialitatea se transmite genetic sau dacă e molipsitoare, dar apariţia ei în perioada adolescenţei nu-i exclude dispariţia şi în perioadele ulterioare. Ea poate deveni un obicei care se va extinde asupra altor domenii de viaţă. Superficialitatea în alegerea stilului de muzică se poate transforma în superficialitatea faţă de îmbrăcăminte, faţă de modul de alimentare, de modul de a duce la capăt o sarcină. Într-un cuvânt, ne învăţăm a trăi superficial.

Ne liniştim cu faptul că superficialitatea şi autosuficienţa sunt dedicate în special adolescenţilor şi omitem că orice tară instalată poate oricând să devină o atitudine firească la care renunţăm cu mare greutate. Observăm peste tot că şi oamenii destul de „crescuţi“ se bucură de climatul cald, dar înşelător, al binomului superficialitate - autosuficienţă.

Diferenţa între aceste categorii de vârstă constă în faptul că adolescenţii o fac din teribilism sau din pură naivitate, iar oamenii maturi, din orgoliu exagerat, acolo unde ego-ul a crescut mult peste limite.

Suntem superficiali pentru că suntem convinşi că totul ne aprţine, că am primit totul ca premiu, că toţi ceilalţi din jurul nostru sunt datori să ne admire manifestările nostre teribiliste ridicate la rang de model.

Dacă suntem atenţi, vedem că tânărul grozav şi bun la toate care se încadrează în categoria „he is the best...“ devine imediat membru marcant al echipei “he is the last…“, cand vine vorba de ceva mai serios.

Nu ne putem găsi îndreptăţire la dezvoltarea în noi a binomului superficialitate - autosuficienţă chiar dacă am face dovada celei mai bune instruiri în orice domeniu, chiar dacă am descoperi că avem calităţi extraordinare în noi, chiar dacă am observa că avem multe virtuţi. Şi asta pentru că toate acestea sunt dăruite de Dumnezeu şi pentru că tot Dumnezeu ne-a aşezat lângă oameni care, prin lipsurile lor, ne fac un mare dar. Fac lucrătoare darurile noastre. Avem valoare doar pentru că există cineva care ne-o admiră şi se bucură de ea. Suntem iubiţi şi putem dărui dragoste doar pentru că exista cineva care poate să facă acelaşi lucru pentru noi.

Eliberarea de capcana suficienţei şi a superficialităţii este conştientizarea că toate vin ca daruri de la Dumnezeu. Convingerea că ceea ce avem am primit în dar ne va obliga să ne aşezăm cu mai multă rigurozitate în faţa oricărui lucru, persoană sau manifestare şi ne va conduce la împlinirea doxologiei Sfântului Ioan Gură de Aur: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!“