Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
23 Dec, 2024
Grădiniţa din timpul slujbei
Bisericile pline de copii sunt frumoase, sunt dătătoare de speranţă, aducătoare de normalitate şi se prezintă ca nişte tablouri mustrătoare pentru adulţii care lipsesc frecvent de la sfintele slujbe. Imaginea mamelor cu prunci în braţe ori ţinându-i de mână în drum spre altar cu pomelnice şi mai ales la Sfânta Împărtăşanie este de-a dreptul cuceritoare. Ortodoxia de la mic la mare. Am găsit însă într-o carte a unui cunoscut părinte o vorbă potrivit căreia un copil în biserică este o ispită pentru toţi ceilalţi şi constatăm aceasta duminică de duminică. N-am, desigur, pretenţia absurdă de a vedea copiii stând ca nişte speriaţi într-un colţ, cu frica în sân şi cu faţa crispată, ascultând slujba la vârsta când nu pot înţelege mare lucru. Dar nici nu pot să spun că este prea îmbucurător să asist la vânturarea de zeci şi sute de ori pe uşa bisericii a copiilor, la desfăşurarea a zeci de jucării zgomotoase, la vorbitul şi zburdatul fără astâmpăr pe perioada slujbei. N-aş vrea să fiu prea aspră, repet, îmi sunt foarte dragi copiii. Şi îmi aduc aminte şi de mine când eram copil şi mergeam cu mama la biserică. Aveam, e drept, mai mult de trei ani şi îmi mai aduc aminte că mă plictiseam la un moment dat în timpul slujbei şi îi ceream voie să ies puţin în curte. Ieşeam, mă jucam vreo zece minute, după care intram, mă aşezam lângă ea şi abia mai îndrăzneam să îi mai cer o dată voie să ies afară. Nu că aş fi fost cel mai cuminte copil, dar mama, care a crescut şase copii, ştia foarte bine că a face dezordine în biserică prin lăsarea copiilor la voia întâmplării este nu numai lipsă de respect pentru ceilalţi, ci şi un păcat.
Revenind la mamele de azi, n-aş vrea să creadă că le cert, pentru că de fapt eu le admir sincer când văd cât de grea le este crucea: un copil în braţe, unul de mână şi unul în pântece. Ce să facă şi ele mai întâi, la ce să fie mai atente, la copii sau la Liturghie? Poate ar trebui mai multă implicare şi din partea taţilor, poate mai există şi câte o bunică binevoitoare care să ajute astfel de mame. Altfel, dacă mutăm grădiniţa de copii cu zgomotul ei în biserică nu câştigăm mare lucru. Credincioşii ceilalţi sunt deranjaţi, copilul va crede că are voie să facă orice chiar şi în biserică, iar mama copilului respectiv tot cu gândurile împrăştiate, obosită şi îngrijorată va rămâne. Poate ar fi de luat în calcul o soluţie pe care am auzit-o recent la un preot bucureştean. La subsolul bisericii unde slujeşte, tocmai s-a amenajat un loc special pentru mamele cu copii veniţi la Liturghie, care pot sta în timpul slujbei acolo. Un loc cu măsuţe, scăunele şi nişte jucării pentru cei mici, iar mamele pot asculta slujba la difuzor în timp ce îi supraveghează.
.jpg)
