Începuturi și sfârșituri

De obicei, sâcâitoarea grijă a zilei de mâine ne împiedică să observăm adâncimea nebănuită a existenței; câte prilejuri de meditație profundă asupra sensului vieții și al lumii avem, de fapt, în ­micile lucruri și întâmplări ale cotidianului! De pildă, în fiecare zi noi începem și sfârșim lucruri. Pare ceva mărunt, dar nu este! Câtă înțelepciune și cât adevăr nu se află oare în acea vorbă populară că greu nu e să faci un anumit lucru, ci să-l începi! A cugeta la începutul și sfârșitul unui lucru, al unei vieți, al lumii în genere e un demers ce depășește ­întreaga istorie a filosofiei. Iar omul simplu, din popor, recurge adesea la această meditație la care oamenii de succes ai acestui veac au renunțat din pricina alipirii de ateismul ce însoțește progresul material al modernității. Desigur că problema începutului și a sfârșitului ne-o punem cu mai multă intensitate în ­perioadele de criză, în boală, în vreme de bătrânețe. Deși timpul zboară în vremea obișnuită, în care progresul constituie motorul și sensul civilizației, iar lucrurile și viețile se succed cu repeziciune și pe neobservate, în vreme de criză ne oprim toți și ne întrebăm, mai mult sau mai puțin temători, oare va trece? Când se va sfârși? Iar omul simte, poate pentru prima dată, că întrebarea nu e deloc una intelectuală, ci o revendicare a inimii sale. De aceea și are nevoie stringentă de un răspuns cert.

Zilnic ne aflăm martorii celui mai semnificativ eveniment al acestei lumi: unele vieți încep, iar altele se sfârșesc! Cugetarea doar asupra acestui fapt ne poate convinge despre rânduiala sădită de Ziditor în creație. Dar, ca să nu ne împotmolim în contradicțiile propriei minți, Dumnezeu S-a milostivit să ne descopere și această taină. Spre deosebire de mitologii, atât cele vechi, cât și cele noi - incluzând așadar și materialismul, marxismul, transumanismul etc. -, Creștinismul vestește oricărui om liber faptul că orice lucru, ba chiar lumea în întregul ei, are un început și va avea neapărat și un sfârșit (cf. Luca 21, 33). Iar cunoștința acestui dat devine esențială pentru a face față cu răbdare oricărei situații.

Acum ne aflăm într-o perioadă de criză, de boală, ce se resimte la nivel național, ba chiar la nivel global. Însă, în tot acest cadru, este vital ce crede și ce simte fiecare în parte și cum se raportează la realitate. Probabil că primul gând sosit în mintea fiecăruia dintre noi a fost: Când va trece această plagă? Oare va trece? Pentru cei care până acum s-au mai oprit din goană, pentru a lua aminte la evenimentele vieții, lucrurile sunt deja străvezii. Începutul fiecărui eveniment poartă deja în sine și sfârșitul său, ca și viața omului și a întregii lumi. Când spui „a început”, aceasta implică în chip necesar momentul în care „se va sfârși”. Și aceeași soartă va avea și pandemia. Totuși, creștinului i se oferă o înțelegere superioară față de cea a simplei observări a existenței, întrucât el poate vedea viața ­totdeauna în legătură cu izvorul ei mai presus de lume. Astfel, putem înțelege orice început și sfârșit raportându-ne la Persoana lui ­Hristos, Care zice despre Sine: „Eu sunt începutul și sfârșitul” (Apocalipsa 22, 13). Prin urmare, orice început și sfârșit are legătură directă cu voia Lui, cu puterea Lui.