Omul şi darurile lui Dumnezeu

Din punct de vedere teologic, aptitudinile omului sunt un dar natural al lui Dumnezeu. Ca făpturi, deşi de aceeaşi natură omenească, nu suntem înzestraţi cu aceeaşi capacitate.

Darurile lui Dumnezeu sunt diferite şi diferă de la fiinţă la fiinţă, de la om la om. Adevărul acesta de doctrină se verifică în varietatea naturală, pe care o experimentăm în jurul nostru. Sofianismul lumii create, adică sublimitatea înţelepciunii divine, nu se poate înţelege numai din măreţia unitară a cosmosului, dar şi din infinita varietate a părţilor lui, care împreună alcătuiesc armonia universală. Căci, întocmai ca în opera de artă, varietatea părţilor proporţionate între ele dă unitatea şi armonia întregului. Atât lumea în genere cât şi lumea umană în special ar fi de o monotonie ucigătoare fără această varietate ce rezultă din capacitatea diferită cu care sunt înzestrate făpturile. Aceste capacităţi felurite sunt darurile naturale ale lui Dumnezeu. În clipa când ne-ar face pe toţi genii, geniul n-ar mai avea nici un farmec deosebit. L-am purta cum ne purtăm mâinile şi picioarele. Potrivit înţelepciunii lui Dumnezeu însă, geniul e o raritate, o excepţie, un miracol natural, şi numai astfel poate să-şi exercite în lume farmecul superior al ceaţiilor sale artistice. Adesea geniul e o nefericire pentru cine îl poartă, dar nimeni nu trebuie să fie nefericit că nu-l are. Fiecare suntem înzestraţi cu o capacitate anumită, personală. Toată înţelepciunea creştină a vieţii stă în perfecţionarea maximă a darului natural de care ne bucurăm. Şi precum fiecare făptură din lume îşi are arhetipul în atotştiinţa lui Dumnezeu, tot astfel, fiecare dar cu care suntem înzestraţi îşi are corespondentul desăvârşitor în darurile harice ale Duhului Sfânt. Ceea ce se numeşte asemănarea cu Dumnezeu e împlinirea în contemplaţie şi în faptă a capacităţii noastre personale cu darul corespunzător al Duhului Sfânt.

Darurile naturale fac parte din existenţa raţională. Ele sunt în noi după chipul lui Dumnezeu. Existenţa raţională, creată în timp şi durând în veşnicie, zice Maxim Mărturisitorul, e după chipul lui Dumnezeu; virtutea şi înţelepciunea ei se dobândesc prin asemănarea cu bunătatea şi înţelepciunea divină.

(Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului)