Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Paraclisul Maicii Domnului, rugăciune, nădejde și izbăvire
Suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului numit popular al Sfintei Mării. În bisericile din ţara noastră se săvârşeşte Paraclisul Maicii Domnului. Acest lucru se întâmplă şi în multe case ale bunilor noştri creştini.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne îndeamnă în acest timp binecuvântat al postului să rostim Paraclisul Maicii Domnului pentru că acum ne rugăm „să ne întărească credința, să sporească în viața noastră faptele bune, să ne dăruiască ajutor în creșterea copiilor și în educarea lor, în ajutorarea familiilor, în ajutorarea văduvelor, săracilor, bolnavilor și să ocrotească și pe toți slujitorii Bisericii”.
Noi ne plecăm genunchii înaintea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi „cu osârdie” strigăm din adâncul sufletului: „Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; grăbește că pierim de mulțimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deșerți, că pe tine, singură nădejde te-am câștigat”. Aceasta este credinţa noastră mărturisită la începutul Paraclisului Maicii Domnului şi de aceea „nu vom tăcea” să mărturisim ajutorul pe care l-am primit de la Preasfânta Fecioară Maria, că de nu ar fi fost ea, „cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? sau cine ne-ar fi păzit?” Pentru aceasta nu ne vom depărta de Maica Domnului pentru că ea ne izbăveşte din toate nevoile.
Stihul ce ne ghidează în urcuşul duhovnicesc al cântărilor din Paraclisul Maicii Domnului este „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. Prin aceste cuvinte noi cerem ajutorul Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, să fim izbăviţi din nevoi şi necazuri.
Prin imnografia Paraclisului cerem Maicii Domnului să caute „cu milostivire spre necazul cel cumplit al trupului” şi să vindece „durerea sufletului”. Pentru că „nădejde și întărire și zid de scăpare nemișcat câștigându-te pe tine (Maică Preasfântă), ceea ce ești întru tot lăudată, de tot necazul ne izbăvim”.
În acelaşi timp mărturisim adevărul minunat că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria revarsă „bogăţie de tămăduiri celor ce o laudă cu credinţă”.
De aceea şi noi acum, în vremea postului închinat cinstirii ei, o slăvim plini de bucurie duhovnicească prin cuvintele inspirate ale imnografului: „Bucură-te, lauda a toată lumea; bucură-te, casa Domnului; bucură-te, munte umbrit; bucură-te, scăpare; bucură-te, ceea ce ești sfeșnic de aur; bucură-te, Preacurată, care ești slava creștinilor; bucură-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu; bucură-te, rai; bucură-te, masa cea dumnezeiască; bucură-te, biserică; bucură-te, năstrapă de aur; bucură-te, bucuria tuturor”.