Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Răspunsuri duhovniceşti: „A fi călugăr este o cinste ce se răsfrânge şi asupra părinţilor“
În ce fel încalcă cineva măsura cinstirii părinţilor dacă se călugăreşte fără voia acestora?
Călugăria, în general, nu este înţeleasă de oamenii care nu au o înclinare religioasă deosebită. Sunt puţini părinţii care-şi doresc să fie copiii lor călugări. Nu s-ar putea zice că numai atunci poţi să te faci călugăr, când părinţii sunt de acord cu asta, pentru că părinţii nu sunt de acord. Până la urmă acceptă o situaţie, dar nu o doresc şi, în cazul acesta, urmând lui Dumnezeu, ai putea zice că eşti pe o treaptă superioară, nu se mai pune problema cinstirii părinţilor, pentru că îi cinsteşti prin faptul că eşti călugăr. A fi călugăr este o cinste ce se răsfrânge şi asupra părinţilor. Şi chiar dacă nu înţeleg lucrul acesta, ei sunt cinstiţi ca părinţi ai unui călugăr. Nu se face dintr-o răzvrătire pornirea la călugărie, nu se face dintr-o oponentă faţă de părinţi, ci se face dintr-o apropiere faţă de Dumnezeu, dintr-o râvnă pentru Dumnezeu şi, în cazul acesta, părinţii nu mai trebuie să fie implicaţi, nu mai trebuie să fie ca o piedică.
Undeva, se spune în psalm: „Ascultă, fiică, şi vezi şi uită pe poporul tău şi casa părintelui tău“. Acesta pare un cuvânt care nu s-ar potrivi cu ceea ce vrea Dumnezeu când spune: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“, însă, când e vorba de lucruri superioare relaţiilor părinţi-copii, în sensul că sunt relaţii Dumnezeu-om, acolo, cred că e cazul să se pună pe primul loc relaţia cu Dumnezeu. Până la urmă îi va linişti Dumnezeu şi pe părinţi şi, dacă nu, îşi vor duce greutatea pe care le-o dă - nu copilul care se duce la călugărie, ci lipsa lor de înţelegere pentru călugărie.
(arhim. Teofil PĂRĂIAN, Din ospăţul credinţei)