Răspunsuri duhovniceşti: Dacă nu se obişnuiesc să postească de mici, nu vor ţine posturile nici când se vor mări

Ce folos avem din postire?

Sfinţii Părinţi, prin iluminarea Duhului Sfânt, au rânduit doar anumite zile şi perioade de post. Vedeţi, din pricina slăbiciunii noastre nu putem să postim tot anul, aşa cum am fi făcut-o în mod natural, dacă ne-am fi izbăvit în întregime de cele materiale, dacă am fi aparţinut în exclusivitate lui Dumnezeu, dacă am fi fost duhovniceşti, şi nu trupeşti. Însă, exact acesta este scopul postului în Biserică: să devenim duhovniceşti. Pentru că, prin postire, trupul se smereşte împreună cu inima şi se omoară progresiv toate patimile. Deci, înţelegeţi cât de mare este folosul postului!

Copiii trebuie să postească tot timpul?

Copiii, când sunt bolnavi sau slăbiţi, să nu postească. Când sunt, însă, sănătoşi, de ce nu? Dacă nu se obişnuiesc să postească de mici, nici când se vor mări nu vor ţine posturile Bisericii noastre.

Când este îngăduită indignarea?

Când cineva vă necăjeşte, indignarea este neîndreptăţită, căci se naşte din egoism. Atunci vrăjmaşul este lângă noi. Şi câştigă...

Indignarea şi mânia sunt îngăduite doar când se întorc împotriva gândurilor şi a dorinţelor rele.

Ne este îngăduit să avem antipatii faţă de unii oameni?

Multe sunt păcatele care provoacă mânia lui Dumnezeu, dar mai presus de toate sunt acestea două: păcatele trupeşti şi dispreţul faţă de ceilalţi. Dispreţul faţă de semenii noştri este o patimă grea. Căutaţi înlăuntrul vostru şi aflaţi cauza care a creat-o. După aceea, fără să staţi mult pe gânduri, luaţi hotărârea s-o smulgeţi din inimă, oricât v-ar părea de îndreptăţită.

Unde se află sufletele păcătoşilor care au murit nepocăiţi?

Imediat după moartea trupească a omului, fie a celui virtuos, fie a celui păcătos, sufletul lui suferă aşa-numita judecată personală parţială. Adică este judecat într-o primă fază de către Dumnezeu şi, în continuare, este aşezat într-un loc mai presus de simţuri, unde, aşteptând judecata definitivă şi universală, pregustă fie desfătarea raiului, dacă a fost drept, fie chinul iadului, dacă a fost păcătos şi nu s-a pocăit până la ceasul ieşirii lui din trup. Deci, îngrădite în acest loc stabilit doar de Domnul şi cunoscut doar de El, sufletele păcătoşilor nepocăiţi aşteaptă cu cutremur, groază şi ruşine momentul osândirii lor definitive.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viaţa duhovnicească)