Răspunsuri duhovniceşti: „Dacă suntem nevrednici,Sfintele Taine nu rămân în noi“

Cum se prefac pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului, în timpul Sfintei Liturghii?

Noi nu putem înţelege cu firea omenească cum anume pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru. La Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare se zice: „Punem înaintea Ta acestea care închipuiesc Trupul şi Sângele Mântuitorului“. Dar cerând noi ca acestea să se prefacă în Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, nu mai avem lucruri închipuitoare, ci Îl avem chiar pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu Trupul Său, cu Sângele Său, cu Jertfa Sa, cu Învierea Sa... Acestea sunt lucruri mai presus de înţelegerea omului. Într-o alcătuire de la slujba sărbătorii Naşterii Domnului Iisus Hristos se spune: „Taina nu suferă ispitire“. Degeaba vrei tu să o înţelegi, că nu o poţi înţelege. În faţa tainei trebuie să te pleci, să te închini, să stai cu mintea plecată, ştiind că e ceva mai presus de tine.

Întâi zicem că Sfintele Taine sunt dumnezeişti. Dacă sunt dumnezeieşti, înseamnă că sunt mai presus de fire, că ţin de Dumnezeu, nu de om. Sau că Dumnezeu S-a revărsat în ceea ce vedem noi. Ce vedem noi? Pâine şi vin. Ce e acolo? Trupul şi Sângele Domnului Hristos. Lucrul acesta s-a realizat prin Dumnezeu, dar şi prin om: omul care aduce pâinea şi vinul, omul care se roagă. Este partea omului, dar este şi partea Domnului. Este ca la creşterea grâului: munceşte şi omul, binecuvintează şi Domnul. Aşa este şi la Sfânta Cuminecătură. Trupul şi Sângele Domnului se realizează prin lucrarea omului ca rugător, prin lucrarea omului ca muncitor. Pentru a avea pe masă pâinea care să se prefacă în Euharistie, trebuie să munceşti. Nu o iei de undeva, ci o realizezi împreună cu Dumnezeu. Acesta este înţelesul cuvintelor „Ale Tale dintru ale Tale“.

Deci ele sunt dumnezeieşti, iar dacă sunt dumnezeieşti, sunt sfinte, adică sunt mai presus de ceruri. Ele sunt luate cumva din comun, din obişnuit, şi puse separat pentru Dumnezeu, sunt atinse de Dumnezeu.

Bineînţeles că, dacă sunt sfinte, sunt preacurate. Ele nu pot fi întinate, nu pot avea ceva din întinăciune, ci numai din curăţie.

Astfel, ele sunt şi cereşti, cum cerească este Liturghia, cum cereşti sunt sfintele slujbe, cum ceresc este lăcaşul în care se realizează toate acestea, biserica fiind cerul de pe pământ.

Tainele sunt nemuritoare, adică ele nu se nimicesc, ci rămân continuu. Noi nu ne putem închipui, de pildă, că împărtăşindu-ne cu Sfintele Taine, ele se sfârşesc. Nici în înţelesul că ne-am împărtăşit cu El şi de la o vreme nu mai este, şi nici în înţelesul că intrând în noi, acestea cumva dispar. Cum e Mântuitorul de veşnic, aşa rămân şi ele de veşnice, în noi sau în afară de noi. Dacă suntem nevrednici, atunci nu rămân în noi.

Sfintele Taine sunt şi de viaţă făcătoare, adică au darul de a aduce viaţa, de a înmulţi viaţa, de a da putere, aşa cum hrana pe care o mâncăm pentru existenţa noastră fizică are lucrarea ei şi fără ea nu se poate. Tot aşa şi Sfânta Împărtăşanie are darul de a aduce în sufletul nostru puteri dătătoare de viaţă din viaţa Mântuitorului. Ştiţi că Domnul Hristos a spus că cel ce mănâncă Trupul Lui şi bea Sângele Lui are viaţă întru El. Iudeii se certau pentru cuvintele acestea, pentru că nu le înţelegeau şi ziceau: „Cum poate El să ne dea Trupul Său să-l mâncăm?“. Sunt nişte taine, nişte lucruri pe care Domnul nostru Iisus Hristos nu ni le-a explicat, pentru că nu se pot explica. Se pot crede, se pot primi, dar nu se pot explica. (arhim. Teofil PĂRĂIAN, Convorbiri duhovniceşti)