Răspunsuri duhovniceşti: În viaţa călugărului, ascultarea e pusă pe primul plan

Ce înseamnă în viaţa duhovnicească a unui creştin ascultarea faţă de duhovnic, până unde merge ea? Ce înseamnă ascultarea pentru un monah?

În principiu, duhovnicul este îndrumătorul credincioşilor; el trebuie ascultat. Unii spun că prin duhovnic vorbeşte Dumnezeu Însuşi. E bine ca cineva să aibă încredinţarea aceasta, pentru el în special, dar, practic vorbind, nu ştiu dacă prin toţi duhovnicii vorbeşte Dumnezeu, dat fiind faptul că acelaşi lucru unul îl tratează într-un fel, altul în alt fel: Dumnezeu nu poate avea mai multe feluri de rezolvare a unui lucru. În principiu, duhovnicul este bine să fie ascultat, şi cel care îl ascultă pe duhovnic scapă de anumite nedumeriri, anumite confuzii, se ţine de un lucru şi merge înainte, şi asta este de mare însemnătate pentru credincios. Însă, în realitate, lucrurile sunt aşa: omul face ce poate, iar duhovnicii înţeleg lucrurile în mod diferit. Şi atunci există şi nişte confuzii, în înţelesul acesta că pot apărea ezitări tocmai în baza faptului că nu e o unitate a punctului de vedere într-o chestiune anume. Monahul are trei făgăduinţe speciale care reglementează viaţa monahală: ascultarea, castitatea şi sărăcia, adică mulţumirea cu puţin. Ascultarea e pusă pe primul plan şi e rânduită pentru ca omul să nu greşească ţinându-se de propria lui opinie, ţinându-se de de plăcerea sa, de buna lui dispoziţie într-o chestiune; ea urmăreşte înaintarea lui raportându-se la o conştiinţă străină, la o conştiinţă îmbunătăţită, străvăzătoare. Şi atunci, dependenţa aceasta fiind o făgăduinţă a călugărului, trebuie observată mult mai mult decât ascultarea obişnuită a unui om independent. Ceilalţi credincioşi sunt şi ei dependenţi, dar nu total; sunt şi independenţi, şi atunci există o elasticitate când e vorba de credincioşii de rând. (Convorbiri duhovniceşti cu părintele Teofil Părăian)