Sfântul Andrei Criteanul și Sfânta Cuvioasă Parascheva, pelerini către Ierusalimul ceresc, prin Ierusalimul pământesc

An de an, sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva a devenit un prilej de bucurie duhovnicească, fiindcă de peste trei decenii, la hramul ei, Cuvioasa devine gazdă primitoare pentru alți sfinți, care, prin moaștele lor, poposesc în cetatea Iașilor spre a-și uni puterile ca să-L roage pe Hristos, bucuria vieții noastre, să reverse peste poporul Său belșug de har, pace și binecuvântare.

În acest an, 2023, dedicat comemorării imnografilor și cântăreților bisericești, poposește la Iași unul dintre marii făuritori de imnuri bisericești, Sfântul Andrei Criteanul, ale cărui sfinte moaște vor fi aduse de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia). Pelerinii sosiți să cinstească moaștele Sfintei Maicii noastre Parascheva au astfel prilejul să se închine și la cele ale marelui sfânt imnograf al Bisericii, Cuviosul Andrei Ierusalimiteanul, sau Criteanul, trăitor în veacurile VII-VIII după Hristos. Prima numire a sfântului ne amintește de faptul că s-a călugărit la Ierusalim, făcându-și ucenicia în cadrul „Frăției Sfântului Mormânt”, pe când ultima ne indică rangul său de episcop al cetății Gortyna, din insula Creta.

Cei doi „casnici ai lui Dumnezeu” au trăit la câteva secole unul de celălalt, Sfântul Andrei Criteanul în veacurile VII-VIII, iar Cuvioasa Parascheva în veacul al XI-lea. Cu toate acestea, au numeroase lucruri în comun. Același foc al iubirii față de Hristos și Evanghelia Sa i-a făcut „contemporani” în veșnicie: amândoi au căutat lumina pururea fiitoare, dăruită lor cu prisosință de Izvorul Luminii, căci ambii s-au aflat într-o strânsă legătură cu Dumnezeu, prin rugăciune și contemplație. Dar cel mai mult i-a asemuit fervoarea lucrării lor de mântuire, prin adâncă pocăință, numită de Părinții Bisericii împărăteasa virtuților.

Sfântul Andrei Criteanul este, prin excelență, un dascăl al pocăinței, virtute pe care a trăit-o adânc, cu toată ființa sa, expunând-o apoi în cel mai cunoscut imn liturgic dedicat ei, Canonul cel Mare, impresionant nu doar prin întinderea sa, ci mai ales prin conținut - fiind o meditație biblică, dar și o stăruitoare rugăciune de pocăință.

Canonul cel Mare nu constituie singura operă liturgică a imnografului Andrei Criteanul sau Cretanul. Bunăoară, tot el a compus „triodicele” de la Pavecernița din Duminica Floriilor, pe cele de la Utrenia din zilele de luni, marți, miercuri și joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, canoanele din Sâmbăta lui Lazăr, cele de la Utrenia Duminicii Mironosițelor, imnurile de la Utrenia sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul, precum și de la zămislirea Sfintei Ana. Tot Sfântului Andrei i se atribuie unele cântări din slujbele de la Nașterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Înălțarea Sfintei Cruci și altele.

Sfânta Cuvioasă Parascheva nu a scris nimic, din câte știm, deși atâtea ne-ar fi putut spune: uimitoare experiențe a trăit după ce, părăsind frumusețea acestei lumi, s-a retras în adâncul pustiei, nu înainte de a vedea Locurile Sfinte și de a călca pe urmele Mântuitorului în Ierusalim, pe acolo unde, în urmă cu câteva secole, a stat și s-a rugat Sfântul Andrei Criteanul, zis și Ierusalimiteanul. Câte învățături, câte povețe nu a primit fericita Cuvioasă de la părinții și maicile cu viață îmbunătățită din mănăstirile unde a viețuit! Din noianul de lacrimi de pocăință izvorâte din dragoste față de Hristos și Împărăția cea neînserată, Sfânta Parascheva ar fi putut scrie nenumărate imnuri liturgice, asemenea Sfântului Andrei Criteanul. Deși nu a lăsat nici o epistolă, „mult folositoarea și ajutătoarea credincioșilor”, cu siguranță, a „scris”, cu dragostea și dorul de Cer, în inimile credincioșilor, „pagini” neuitate, care au „născut” în sufletele închinătorilor la moaștele sale sfinte adâncă smerenie, profundă pocăință și dragoste pentru Mântuitorul Hristos și Evanghelia Sa.

Cei doi sfinți mai au ceva în comun: iubirea față de cei bolnavi, săraci și orfani. Din viața Sfintei Parascheva aflăm că Evanghelia Mântuitorului Hristos a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a împărțit toate hainele săracilor. Același lucru l-a făcut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părin­ților. Moștenind o mare avere de la părinți, împreună cu fratele ei, episcopul Eftimie de Mitilene, Cuvioasa Parascheva a dăruit săracilor partea ei, agonisindu-și astfel comoară neîmpu­ținată în Cer. Și Sfântul Andrei Criteanul a iubit faptele bune. În perioada cât a viețuit la Con­­stantinopol a desfășurat o importantă operă social-filantropică, diriguind un orfelinat și o casă de bătrâni, ajutând mulțime de oameni singuri, bolnavi și fără nici un sprijin din altă parte. Ca episcop al cetății Gortyna, din insula Creta, a zidit din temelie case primitoare pentru odihna bătrânilor, vindecarea bolnavilor și acoperământul străinilor.

Pelerinajul este un alt aspect definitoriu pentru viața celor doi „prieteni ai Domnului”: ambii au fost mari pelerini, învățându-ne că însăși viața noastră reprezintă un pelerinaj către cereasca Împărăție.

Sfântul Andrei s-a născut la Damasc, dar a călătorit la Ierusalim și Constantinopol, iar de acolo în cetatea Gortyna, stabilindu-se spre sfârșitul vieții în insula Mitilene.

Sfânta Parascheva, născută în cetatea Epivatei (azi, Boiados), pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi, Istanbul), a călătorit către Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, apoi a plecat la Ierusalim, să se închine la Locurile Sfinte. Din Ierusalim s-a retras în pustiul Iordanului; peste ani, s-a reîntors în Epivata, de unde a pășit în veșnicie. Pelerinajul Sfintei Parascheva a continuat și după ce Dumnezeu a proslăvit-o cu darul sfințeniei. Astfel, racla cu moaștele Cuvioasei a călătorit la Constantinopol, Târnovo, Belgrad, iarăși la Constan­tinopol și, în fine, din fosta capitală a Bizanțului, în capitala Moldovei, la Iași, oraș pe care-l stră­juiește de aproape patru secole.

Așadar, pelerinii sosiți în acest an în cetatea Iașilor primesc mila și ocrotirea celor doi sfinți, Andrei Criteanul și Cuvioasa Parascheva, ei înșiși pelerini și căutători de locuri binecuvântate și pline de sfințenie împreună cu harul și pacea dăruite de Părintele Ceresc, de la Care vin „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit”. Asta ne face să rostim cu bucurie: sfinții nu aparțin unui singur loc, ci întregii Biserici a lui Hristos, deoarece, prin mărturisirea sfântă și dragostea lor, ei au devenit plăcuți lui Dumnezeu, adunându-i pe credincioșii din diferite timpuri și locuri întru aceeași sfântă credință.