Trecut abandonat

Prea multe oraşe mari ale României sunt sluţite de construcții abandonate.

O parte sunt foste proiecte megalomane, precum proiectatul „Muzeu al recunoștinței naționale” din capătul spre Dâmbovița al străzii Știrbei Vodă din București, unde urmau să se adune toate mărturiile de prețuire ale poporului român, dar și ale unor oficiali din alte țări, față de cuplul Ceaușescu. Lucrările au început în 1986 și s-au oprit în 1990, deci uriașa clădire pătează de 40 de ani obrazul Capitalei. Un detaliu simpatic: deși în august 1989 era departe de-a fi gata, Ceaușescu a ținut să admire de acolo defilarea de 23 August, drept care s-au ridicat la repezeală elemente de butaforie care să mascheze șantierul. Iar manifestanții, care de obicei mergeau pe axa sud-nord, s-au deplasat, în mod ironic, pentru prima și ultima oară (în 1989!), oarecum de la est la vest...

Din aceeași categorie fac parte numeroase fabrici și uzine abandonate, într-un decor și o atmosferă amintind de filmul „Călăuza”, dar care măcar sunt la periferia orașelor.

O altă clasă este cea a clădirilor începute - fie de către stat, fie de mediul privat - după 1989, dar înghețate acum 5, 10, 20 de ani pentru că... n-au mai fost bani. Unele dintre ele sunt ultracentrale și pot fi numărate aici și cele mai vechi, dar aflate într-o renovare care nu pare să se termine vreodată. Pe unul dintre marile bulevarde ale Bucureștiului e sub schele o frumoasă clădire a administrației locale al cărei termen de renovare era 2015...

Tot în Capitală, în Piața Gării de Nord - poartă de intrare în oraș! - agonizează clădirea fostului Hotel Dunărea. Ridicată în 1934-1940, a suferit avarii majore în timpul cutremurelor din 1940 și 1977, iar după 1989 a devenit o ruină. Doamne, ajută, să nu ajungă vreodată să cadă peste oamenii care trec pe lângă ea. Zâmbești trist când vezi că Google Maps o etichetează ca „Reper istoric”...

Și nu știu în câte alte capitale europene sunt afișe - dacă sunt - care avertizează „Atenție, cade tencuiala!”

1.500 de clădiri vechi abandonate, în stare avansată de degradare, dintre care 400 monumente istorice, 27 numai în Centrul istoric, Asta în Capitală, căci la nivel național se află în stare deplorabilă aproape 20.000 (!) de monumente istorice, iar dintre acestea, aproximativ 800 sunt doar niște ruine.

Aceste clădiri, care în majoritatea lor au fost foarte frumoase pe vremea Micului Paris, nu sunt doar răni pe chipul urbelor respective, ci şi mărturii ale indiferenţei noastre faţă de trecut, faţă de estetica oraşului şi, nu în ultimul rând, faţă de siguranţa noastră. E clar că nu există, în primul rând, legislaţia necesară. Practic, proprietarul unei ruine nu poate fi determinat în nici un fel să ia măsuri, iar acolo unde există dispute asupra proprietăţii (după 37 de ani!), administrația locală e și mai neputincioasă.

Și totuși, există și vești bune! Pe strada Nicolae Titulescu din Constanța au început și sunt în curs de desfășurare ample procese de reabilitare a celor mai importante clădiri istorice, zona trecând printr-o adevărată renaștere urbană după zeci de ani de abandon. Aceste transformări se datorează investițiilor private, dar și unor proiecte publice. Astfel, Casa Albert Theiler, Casa Take Manicatide, celebra Casă cu Lei, Casa Embiricos, fostul sediu al Băncii Generale Române, fostul Hotel d’Angleterre sunt beneficiarele acestui efort concertat.

Deci, se poate să nu ne abandonăm tre­cutul!