Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul observa că soții sunt în zilele noastre ca „petardele” sau ca „artificiile”. Nici nu intră bine în casă, obosiți de la serviciile lor, din care luptă să își plătească ratele acumulate ca urmare a dorințelor și poftelor pe care le au, unele dintre ele iraționale și fără valoare în plan spiritual, că imediat „li se aprinde fitilul”. De aici, cuvinte grele, injurii, critici, acuzații, separare, divorț și partaj.
Un argument în plus pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu
În cadrul raporturilor juridice apare, din când în când, un eveniment numit forţă majoră. Aceasta este o împrejurare de fapt imprevizibilă şi cu neputinţă de înlăturat, care se afirmă ca o voinţă superioară voinţei părţilor implicate în raporturile juridice.
În sens strict, prin forţă majoră se înţeleg evenimente cum ar fi: inundaţii, războaie etc.. Însă, prin extensie, prin forţă majoră se poate înţelege şi crearea, pentru participanţii la raporturile juridice, a unei situaţii favorabile, fără vreun efort al acestora. Spre exemplu: recolte foarte bogate etc.. Putem spune că forţa majoră este manifestarea voinţei lui Dumnezeu în istorie, în mod vizibil, care fie permite pedepse spre înţelepţire, fie ajută societatea umană în anumite momente. În concluzie, sistemul juridic a reţinut printre instituţiile sale şi forţa majoră, ca o realitate care se constituie într-un argument în plus pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu.



.jpg)