Ziua Învierii şi judecăţile noastre de fiecare zi

Ortodoxia cultivă în comunitatea de credinţă, prin viaţa liturgică şi prin evlavia din cămara cea tainică a inimii, dimensiunea participativă a existenţei eclesiale. Memorialul liturgic construieşte, pe temeliile statornice ale istoriei mântuirii noastre în Hristos, cadrul fiinţial de aşezare a lumii în duhul sărbătorii. Acest cadru este locul spiritual unde se înfăptuieşte, hic et nunc, actualizarea rituală şi asumarea, în stare de rugăciune, a timpului şi a spaţiului sacru pentru comunitatea aflată în comuniune cu Dumnezeu.

În acest sens, sărbătoarea Învierii Domnului, "sărbătoarea sărbătorilor şi praznic al praznicelor" are valoare de paradigmă spirituală pentru toţi creştinii care vieţuiesc în această lume. Judecarea nedreaptă a Mielului nevinovat, Pătimirile, răstignirea, moartea, plângerea de îngropăciune şi Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos alcătuiesc nu doar cea mai mare minune săvârşită de Dumnezeu în miezul istoriei neamului omenesc, ci şi o cale pentru fiecare dintre noi, un drum interior al Golgotei către lumina vieţii veşnice. Cea mai populară cântare sfântă din aceste zile, Hristos a înviat, vesteşte biruinţa Mântuitorului asupra iadului şi a morţii şi ne adună pe noi, toţi cei vii, să ne privim în ochi unii pe alţii, în lumina făcliilor de Paşti, ca nişte fraţi şi surori în Domnul cel înviat.

De aceea, în dimineaţa cea mare şi sfântă a Învierii şi în toată Săptămâna Luminată, bucuria frăţească a comuniunii este însoţită de un puternic realism duhovnicesc: "Ziua Învierii, să ne luminăm cu prăznuirea; să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere...". Slava Învierii se coboară în mediul nostru de fiecare zi, peste noi aşa cum ne aflăm - cu prieteni şi duşmani, cu armonii şi conflicte, cu altruisme şi cu trădări, amintindu-ne totodată cuvintele rostite pe Cruce de Domnul Iisus Hristos pentru iertarea celor care L-au răstignit.

În plan spiritual, Învierea Domnului este împlinirea dreptăţii lui Dumnezeu. Stihurile de la începutul slujbei Învierii proclamă biruinţa lui Dumnezeu asupra vrăjmaşilor şi îndepărtarea acestora de la faţa Lui, "cum piere fumul şi cum se topeşte ceara de la faţa focului". Învierea Domnului cel milostiv şi iubitor de oameni este biruinţa luminii vieţii veşnice asupra întunericului păcatului şi asupra morţii.

În plan interuman, Paştile confirmă participarea noastră la "veselia drepţilor", condiţionată de iertarea celor ce ne fac rău, ne dispreţuiesc şi ne urăsc. Cu conştiinţa noastră proaspăt primenită prin post şi spovedanie, recunoaştem că nu suntem fără de păcat şi că nu doar am pătimit răul de la alţii. Relativismului din lumea noastră de fiecare zi, în care ne schimbăm adesea din victime în prigonitori, îi răspunde Sfântul Pavel: "Fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu

v-a iertat vouă, în Hristos" (Efeseni 4, 32). "Dar acela care se împacă cu ceilalţi spre a fi lăudat, acela îşi face rău singur" (Sf. Ioan Gură de Aur). Iertarea este astfel un alt răspuns, smerit şi ziditor, la salutul pascal: Hristos a înviat!

Iertarea din ziua Învierii nu este semn de slăbiciune sau de laşitate, ci poartă în sine puterea Duhului Celui înviat din morţi. Cu fiecare nouă zi de Înviere, Biserica insuflă lumii întregi o forţă de regenerare şi de înnoire care nu sunt din lumea aceasta. Suntem străini şi călători aici pe pământ, iar dreptatea noastră poate fi pusă oricând sub semnul întrebării. Nu judecăţile noastre, relative şi imperfecte, vor schimba lumea, ci dreptatea lui Dumnezeu pecetluită în Ziua Învierii este aceea care aduce comuniune, pace şi bucurie netrecătoare între oameni.