„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Admitere la Facultatea de Teologie din Timișoara - sesiunea de toamnă
În ziua de 18 septembrie, la Centrul eparhial din Timișoara s-a desfășurat examenul de admitere la Facultatea de Teologie - sesiunea de toamnă, la care s-au prezentat nouă candidați, șapte fiind absolvenți ai uneia sau mai multor facultăți.
„La acest examen s-au prezentat și absolvenți de Politehnică cu specializare pretențioasă, care în ciuda rigorii pe care matematica și științele exacte o presupun, au ajuns la concluzia că este nevoie și de altceva într-o viață așezată pe un traseu existențial corect. De asemenea, am avut și doi candidați la masterul pe care îl derulăm, numit Religie, cultură, societate. Putem spune că specializarea noastră de teologie ortodoxă este vizibilă și este reprezentativă pentru zona de vest a țării”, a precizat pr. conf. dr. Nicolae Morar, coordonatorul Facultății de Teologie din Timișoara.
Tematica examenului de admitere a constat din subiecte de la disciplina teologie dogmatică, iar calculul mediei finale la concurs pe anul în curs a reunit: media examenului de bacalaureat: 40%; nota obţinută în urma verificării aptitudinilor muzicale: 10% și nota testului grilă la disciplina dogmatică ortodoxă: 50%. Rezultatele finale pentru admiterea la licenţă și admiterea la masterat au fost afișate în data de 19 septembrie. Pentru anul 2017-2018, la Facultatea de Teologie din Timișoara s-au înscris 31 studenți și 19 la master.
Facultatea de Litere, Istorie și Teologie are în componență nouă catedre, grupate în patru domenii științifice: Filologie, Științe Umaniste, Științele Informării și Teologie Ortodoxă. Aceasta își propune educarea studenților pe fundamentul unei tradiții de bună calitate a învățământului românesc universitar, în conformitate cu standardele europene și mondiale. Această exigență a plasat, de curând, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie în Top 200 Mondial, după ultima clasificare făcută de reputabila QS Ranking, devenind singura facultate din România care a intrat în acest top.