„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Ajutorarea persoanelor aflate în nevoi
În aceste zile, Fundația Filantropia din Timișoara a împlinit 10 ani, timp în care a oferit servicii sociale și primare cetățenilor și credincioșilor din județul Timiș. Într-o bună colaborare cu parohiile din Timișoara, cu ocazia sfințirii caselor de Bobotează au fost identificate peste 100 de familii pentru care un ajutor imediat era necesar.
Vineri, 15 ianuarie, Fundația Filantropia din Timișoara a ajutat peste 100 de familii într-o acțiune amplă și, totodată, aniversară. Evenimentul filantropic a avut loc la Școala Ortodoxă „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara, unde persoanele nevoiașe au fost invitate pentru a primi darurile. Din partea Fundației Filantropia a fost prezent la eveniment părintele Cristian Pavel, consilier eparhial, care coordonează activitatea acestei instituții de binefacere. „Acțiunea caritabilă este posibilă datorită generozității supermarketului Profi din Timișoara, care a pus la dispoziție produsele alimentare, de igienă și de curățenie. Într-o bună colaborare dintre Fundația Filantropia și preoții din Timișoara, această acțiune a putut fi concretizată prin identificarea familiilor vulnerabile din parohiile timișorene. Pe lângă ajutoarele materiale se impune și o asistență la domiciliu de durată, drept care o parte dintre cei care au fost sprijiniți vor fi luați în evidență pentru o purtare de grijă pe termen lung. De asemenea, alături de pastorația oferită de către preoți, Fundația Filantropia vine să ofere puțină mângâiere, știind că îndrumarea, îndemnul, trebuie completată și de concretețea faptelor milosteniei trupești”, a specificat pr. Cristian Pavel, director al Fundației Filantropia din Timișoara.
Fundaţia Filantropia Timişoara, înfiinţată în ianuarie 2006, desfăşoară activităţi sociale, culturale şi educaţionale în judeţul Timiş. Aceasta este o fundaţie creştină de dezvoltare comunitară, de caritate, nonguvernamentală, fără scopuri politice şi nediscriminatorie confesional. Scopul fundaţiei este de a oferi servicii comunitare - sociale, medicale, culturale şi educaţionale, în spirit creştin, contribuind la rezolvarea problemelor comunităţilor.
Pentru domeniul social fundația dorește să valorifice spiritualitatea creștină prin servicii sociale calitative, oferite pe principiul ecumenismului şi ţinând cont de criterii nondicriminative.