„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Concurs pentru două posturi de lector la Facultatea de Teologie din Timișoara
De curând, la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara s-au desfășurat două concursuri pentru posturile de lector. Unul alocat cursului de istorie, respectiv Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la care s-a prezentat pr. dr. asist. Alin Scridon, și cel de-al doilea post pentru Teologie Dogmatică, la care s-a înscris pr. dr. asist. Adrian Covan, ambii preoți fiind cadre didactice ale Facultății de Teologie din Timișoara.
La acest concurs au participat conf. dr. Dana Percec, decan al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, cadre didactice ale aceleiași facultăți, dar au fost invitați și profesori de la alte centre universitare din țară, de la București, Sibiu, Arad și Oradea, pentru ca evaluarea să fie una cât mai obiectivă.
„În prima situație am avut o prelegere despre «Biserica din Banat în secolele XIX-XX», la care primul candidat a obținut nota 9,10 și a primit titlul de lector. O notă care reflectă că noul nostru coleg are aptitudini menite să dezvolte cele două bariere ale învățământului universitar, cea didactică și cea privitoare la cercetare. În cel de-al doilea caz, a fost o prelegere a proiectului profesional pentru viitor, de excepție, o prelegere pretențioasă despre dogma Sfintei Treimi, candidatul reușind să condenseze elementele ce definesc o perspectivă academică a subiectului. În acest sens, pr. Adrian Covan a obținut promovarea cu nota 10. Ca unul care am făcut parte din comisie, nu pot decât să-i felicit pe cei doi părinți profesori. Au fost două momente festive deosebite, derulate în cadrul Universității de Vest, la Direcția de Cercetare din cadrul Studiilor Românești a Facultății de Litere, Istorie și Teologie, respectiv specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală”, a specificat pr. conf. dr. Nicolae Morar, coordonatorul Catedrei de Teologie din Timișoara.
Ultima clasificare făcută de reputabila QS Ranking a plasat Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara în primele 200 de facultăți din lume, devenind singura facultate din România care a intrat în acest top.