Umanismul, așa cum ni‑l prezintă istoria ultimelor secole, a pus în centrul atenției omul, uitând de raportarea lui la Creator. Însă „emanciparea” realizată nu a condus la împlinirea omului, la fericirea
Conferință despre educație la Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad s-a desfășurat luni, 23 mai, o manifestare dedicată Anului omagial al educației tineretului ortodox. Tema întâlnirii a fost „Dialog cu cei tineri pentru o viață plină de sens”, invitat special fiind Meletie Zacharopoulos Charalampos (Grecia), părinte cu o bogată experiență internațională în îndrumarea tinerilor.
În cadrul dialogului cu elevii și elevele colegiului arădean, părintele Meletie i-a îndemnat pe tineri: „Să nu vă fie frică de o iubire adevărată, ceea ce ne învață Iisus Hristos și ceea ce Sfântul Apostol Pavel a descris în Epistola către I Corinteni (13, 4-8). Și voi sunteți chemați să vorbiți despre Iisus celor de vârsta voastră, nu numai în cadrul comunității parohiale, ci mai ales în societate. Aceasta este o angajare rezervată și vouă, pentru că voi cu curajul, entuziasmul, spontaneitatea și ușurința de socializare puteți ajunge mai ușor la mintea și la inima celor de vârsta voastră”.