„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Corala bărbătească „Epifania” din Timișoara, la ceas aniversar
La Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Timișoara-Iosefin a fost sărbătorită zilele trecute împlinirea a 10 ani de la înființarea Coralei bărbătești „Epifania” din Timișoara. La ceas aniversar a fost lansată cartea „Corala bărbătească ortodoxă «Epifania» din Timișoara (2006-2016)” a dirijorului, prof. Nicolae Florin Șincari. Tot cu această ocazie s-a prezentat și noul CD al coralei, înregistrat de curând, ce cuprinde mai multe chinonice și cântări din Sfânta Liturghie. La acest moment aniversar au participat clerici, foști membri ai coralei, precum și foarte mulți credincioși timișoreni.
„În urmă cu 10 ani, aici, la Timișoara, a fost înființată o corală, numită «Epifania», formată din preoți, diaconi, profesori de teologie și din cântăreți bisericești. Inițiatorul acestei formații corale este prof. Florin Nicolae Șincari, de la clasele de teologie ale Liceului Pedagogic «Carmen Sylva» din Timișoara. În 10 ani de la înființare, această corală s-a impus, aici, în viața muzicală a Timișoarei, așa încât a obținut numeroase premii.
Activitatea frumoasă a acestei corale a fost consemnată într-un volum, unde sunt publicate mai multe materiale, semnate de clerici, profesori de muzică și dirijori din Timișoara. De asemenea, această lucrare prezintă toți membrii Coralei «Epifania», care au cântat de-a lungul acestei perioade de 10 ani”, a menționat părintele Ionel Popescu, vicar eparhial.
„Înainte de a înființa această corală, în 2006, citind revistele bisericești de specialitate, am putut observa că în Arhiepiscopia Timișoarei, cu mulți ani în urmă, exista o corală a preoților. Atunci m-am gândit, după ani de experiență, să creez o asemenea formație corală, dar nu formată doar din preoți, ci să aibă în componență și diaconi, cântăreți bisericești, dar și profesori de religie. Este cunoscut faptul că, încă de la înființare, corala are un scop misionar evident”, a spus prof. Nicolae Florin Șincari.
Denumirea coralei a fost dată de părintele protopop Ioan Bude, Protopopiatul Timișoara I, iar repertoriul general al formației coralei este format din: cântările Sfintei Liturghii, colinde din repertoriul național și universal, cântări la Taina Sfintei Cununii, pricesne, dar și prelucrări folclorice.