„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Credincioși ai Parohiei Recaș I în pelerinaj
În aceste zile, credincioșii din Parohia Recaș I au poposit pentru câteva clipe la bisericile și mănăstirile din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei. Un grup de credincioși ai parohiei alături de părintele paroh Constantin Timariu au plecat într-un pelerinaj la mănăstirile Dobrești și Românești. La fiecare mănăstire credincioșii s-au rugat pentru sănătatea, liniștea și mântuirea celor dragi și au fost mângâiați cu alese cuvinte duhovnicești de părinții de la mănăstiri. După o zi plină de împliniri sufletești, grupul de pelerini a vizitat și Biserica „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” a Parohiei Lugoj VI - Dealul Viilor, o biserică recent ridicată de către comunitatea de aici, păstorită de părintele Traian Birăescu.
„A fost o zi plină de bucurie, de comuniune și de liniște. Credincioșii au putut să vadă unele din cele mai alese locuri din eparhie, unde rugăciunea neîntreruptă se înalță spre Dumnezeu. Istoria locurilor și frumusețea peisajelor au contribuit la îmbogățirea cunoștințelor pelerinilor, dar și a vieții acestora prin darurile duhovnicești primite de la ieromonahii și preoții locașurilor vizitate”, a spus pr. Constantin Timariu. Acest pelerinaj s-a realizat prin colaborarea dintre Parohia Recaș I și Primăria Recaș, aceasta din urmă oferind transportul cu autocarul.