„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți în Mitropolia Banatului
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor Parohiei Teremia Mare, din Protopopiatul Sânnicolau Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din zona „Trei Insule” din Arad, iar Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit în biserica Parohiei Vălișoara, din Protopopiatul Caransebeș.
În Duminica a treia din perioada Triodului, a Înfricoșătoarei Judecăți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Teremia Mare. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, de către părintele Gheorghe Sutac, protopopul Protopopiatului Sânnicolau Mare, și părintele inspector bisericesc Marius Sfercoci de la Centrul eparhial împreună cu preoții din parohiile arondate comunei și nu numai, slujbă la care s-au rugat numeroși credincioși veniți chiar și din satele învecinate. Ziua a fost însemnată atât din punct de vedere liturgic, cât și administrativ, întrucât preotul paroh Ioan Ursulețu a împlinit 65 ani de viață și 40 de ani de preoție ziditoare prin cuvânt și faptă în aceeași parohie. Cu acest prilej, chiriarhul a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh pentru rodnica și îndelungata sa activitate pusă în slujba Bisericii și a bunului obștesc, dar și în semn de deosebită prețuire și părintească dragoste. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri absolvenți ai facultăților de Teologie și Muzică din Timișoara, actualmente componenți ai Operei Naționale Române din Timișoara.
În cuvântul de învățătură rostit, Mitropolitul Banatului a tâlcuit Evanghelia de la Matei, cap. 25, versetele de la 31-46, și a evidențiat caracterul eshatologic al pericopei scripturistice, cu privire la pregătirea pentru veșnicia lui Dumnezeu, cu deplină responsabilitate și în acord cu învățăturile Bisericii, pentru a avea răspuns bun la înfricoșătoarea judecată și a fi așezați de-a dreapta Tatălui. După încheierea Sfintei Liturghii, părintele paroh Ioan Ursulețu a făcut o retrospectivă a activității sale, mulțumind chiriarhului și credincioșilor care i-au fost alături în munca depusă de-a lungul vremii, materializată în primul rând prin coagularea unei comunități diversificate venite în comună, după exodul etnicilor germani, cei care au fost majoritari înainte de 1989, dar și prin amenajarea și împodobirea unui locaș de cult cu toate cele ale funcțiunii lui.
Sfinţire de cruci la biserica din zona „Trei Insule”, Arad
Tot duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită pastorală la credincioșii care locuiesc la marginea vestică a municipiului Arad, în zona „Trei Insule”. În paraclisul cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” aparținând Centrului eparhial, chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu preotul Adrian David, care deservește așezământul, și cu arhid. Tiberiu Ardelean. La Sfânta Liturghie, alături de numărul mare de credincioși, au fost prezenți ctitorii acestei biserici, domnul Gheorghe Mihăilă, cu soţia Elena, dar şi domnul Lazăr Gheorghe cu soţia Maria, care au executat crucile ce urmează a fi aşezate pe turla bisericii.
Cuvântul de învățătură, având ca titlu „Semnul Fiului Omului şi Judecata de apoi”, temeluit pe textul pericopelor duminicii (I Cor. 8; Matei 25), priveşte urmarea cerută credinciosului de către Mântuitorul ca răspuns la jertfa Sa pentru oameni şi care asigură câştigarea Împărăţiei cerurilor. Obiectivul judecăţii din urmă este binele făcut sau omis, răsplătirea sau sancţionarea acestora. Sărbătoarea aflării Sfintei Cruci ocazionează o mai adâncă lămurire a înţelesului pericopelor zilei. Sfânta Cruce înălţată pe biserici în cinstea credincioşilor arată revărsarea darurilor dumnezeieşti în Biserica lui Hristos. Înălţarea noilor cruci pe biserica parohială într-o zi precum cea amintită pune în lumină tocmai râvna credincioşilor pentru podoaba Casei Domnului prin fapta bună care se răsfrânge în toată lucrarea, spre folosul general.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a sfinţit cele trei cruci ce vor fi amplasate pe bisericuţă. După Sfânta Liturghie, părintele Adrian David, în numele tuturor celor prezenți, a adus mulțumiri chiriarhului pentru grija părintească pe care o poartă paraclisului eparhial de la „Trei Insule”, pentru cuvântul părintesc rostit și pentru osteneala de a vizita credincioșii acestei comunități religioase.
Zi de sărbătoare în Parohia Vălișoara
Zi specială a fost Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi și pentru credincioşii Parohiei Vălişoara din Protopopiatul Caransebeş, deoarece în mijlocul lor a fost prezent Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Ierarhul ajuns încă de la orele dimineţii a sfinţit o troiţă ce a fost ridicată în curtea bisericii din Vălişoara. În continuare, Preasfințitul Părinte Lucian a resfințit biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, după care, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. La sfânta slujbă au participat autorități locale și un număr impresionant de credincioși, care au avut bucuria să asculte cuvântul de învățătură rostit de ierarh despre cum trebuie să ne raportăm la Judecata cea de apoi. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Stelian Laurențiu Georgescu a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar celor care s-au implicat în ridicarea troiței și înfrumusețarea locașului de cult Preasfinția Sa le-a oferit acte de cinstire. După Sfânta Liturghie, chiriarhul a săvârșit Taina Sfântului Botez, încreștinându-l pe pruncul părintelui paroh. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
„A fost o misiune împlinită astăzi în această parohie fruntașă din episcopia noastră, cu oameni foarte atașați de sfânta biserică, fapt pentru care am răspuns chemării părintelui paroh și Consiliului parohial să slujim și să binecuvântăm lucrările efectuate la sfântul locaș. Îi mulțumim Domnului pentru toate și Îl rugăm să binecuvânteze calea postului, acest drum care ni se deschide nouă, credincioșilor, către Împărăția lui Dumnezeu. Având astăzi în față icoana Înfricoșătoarei judecăți, suntem chemați să medităm la sfârșitul lumii, la judecata particulară, dar și la cea universală, pe care o va face Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.
Parohia Vălișoara a avut o biserică de lemn pe locul numit „Dealul Bisericii”, iar actualul locaș de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construit între anii 1882 și 1884, în stil baroc şi a fost târnosit în 9 august 1992 de Mitropolitul Nicolae Corneanu.