„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Etapa zonală a Concursului județean de creație religioasă „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”
Săptămâna aceasta se desfășoară etapa zonală a Concursului județean de creație religioasă „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, în 10 centre: la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara, Parohia Timișoara Viile Fabric, Giarmata Vii, Belinț, Cărpiniș, Deta, Făget, Lenauheim, Lugoj şi Sânnicolau Mare. Etapa zonală Sânnicolau Mare a Concursului „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş” s-a desfășurat la sediul protopopiatului, reunind 30 de copii participanţi, preoţi, cadre didactice şi părinţi ai elevilor.
Juriul a fost format din părintele Cristian Tomescu, iniţiatorul concursului, profesorul de religie Zoran Duşcă, preotul Aurelian Ciucur de la Parohia Lenauheim şi Andreea Duşcă, profesor de religie. Copiii au fost bine pregătiţi la cele patru secţiuni ale concursului, poezie, priceasnă, desen şi eseu, fiecare dintre ei primind diplome şi cărţi religioase. Concursul are drept scop dezvoltarea spirituală, morală și culturală a elevilor și intensificarea cooperării şi colaborării în domeniul învăţământului religios preuniversitar între Biserică, şcoală, familie și comunitate. „Asemenea sfintelor icoane sunt sfinții închisorilor care sunt considerați modele vii de jertfelnicie, răbdare și dragoste pentru Dumnezeu și Maica Domnului. Oricât de loviți și de torturați au fost aceștia, ei se rugau pe ascuns să nu cadă în moartea compromisului «reeducării» și oricât de greu și de imposibil părea totul, vedeau voia lui Dumnezeu în toate, fie că trăiau, fie că mureau”, a spus Eduard Andreas Iorgovan, cls. a VIII-a, Școala Gimnazială Beregsăul Mare. Concursul este organizat de Arhiepiscopia Timişoarei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara și Parohia Ortodoxă Română Timișoara Fabric, în colaborare cu Consiliului Județean Timiș, care asigură cofinanțarea lui, fiind inclus pe agenda culturală 2017.