Familia creștină și provocările lumii moderne

Societatea în care trăim ne pune în faţă adesea, prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, ştiri şi date statistice mai mult decât îngrijorătoare cu privire la căsătorie şi familie. Pe baza acestora se observă că sunt tot mai mulţi tineri care resping căsătoria şi viaţa de familie, preferând să trăiască în concubinaj, şi tot mai mare este numărul soților care, din motive mai mult sau mai puțin întemeiate, divorţează.

Cercetătorii în domeniul matrimonial arată, de asemenea, că milioane de copii trăiesc experiența tristă a divorțului părinţilor, în timp ce numărul copiilor rezultați din cupluri necăsătorite este în continuă creştere. Cei care suferă de pe urma acestei stări de lucruri sunt, în primul rând, tot copiii. Astfel, studiile efectuate în rândul familiilor dezmembrate şi în rândul copiilor cu un singur părinte confirmă, din păcate, acest lucru. Copiii cu părinți divorţaţi sau care trăiesc în concubinaj prezintă riscuri să comită diferite infracţiuni, să trăiască în sărăcie, să obțină rezultate slabe la învăţătură şi să sufere enorm emoțional, devenind chiar pacienți ai clinicilor de psihiatrie sau de dezintoxicare.

O responsabilitate a întregii societăți

Cine poate descrie, oare, sentimentele unui copil care trăieşte doar cu mama sau cu tatăl, fiind lipsit de dragostea, ajutorul şi înţelegerea unuia dintre părinţi, sau cine poate cuprinde cu mintea dorul copilului după mama sau tatăl plecați din căminul cald al familiei? Alarmate de această situaţie, instituţii de profil, diferite organizații comunitare, fundaţii creştine şi Bisericile au intervenit pentru a încuraja căsătoria, pentru a consolida viața de familie şi pentru a reduce numărul divorţurilor. Preoţii, asistenții sociali, medicii, psihologii, învățătorii, profesorii şi avocații şi-au dat mâna, în multe ţări ale lumii, pentru a salva căsătoria, familia şi principiile care stau la baza acestor instituții divino-umane: dragostea dintre soți, unitatea, indisolubilitatea, spiritul de întrajutorare, de jertfă, naşterea, creşterea şi educarea copiilor, ferirea de păcatul desfrânării şi trăirea împreună a marilor bucurii ale vieţii. Familia este pândită astăzi de tot mai multe pericole, fapt ce ne îndeamnă pe toţi să părăsim starea de pasivitate. Se implementează tot mai mult programe privind cercetarea spațiului extraterestru, a mediului înconjurător, de integrare euroatlantică, de combatere a unor boli incurabile, de dezvoltare a tehnologiei militare ş.a., dar sunt de tot puține acelea care prezintă soluții concrete în legătură cu salvarea căsătoriei şi a familiei. În acest sens, Biserica este cea dintâi chemată să ia atitudine şi să condamne această situație alarmantă, care periclitează însuși viitorul omenirii. Toţi slujitorii Sfintelor Altare au datoria de a sublinia caracterul sfânt al familiei - căminul cald în care părinții şi copiii deopotrivă se împărtăşesc de roadele binecuvântării lui Dumnezeu -, rolul educativ al acesteia, frumusețea casei părinteşti de unde se revarsă asupra noastră toate virtuţile, tradiţiile şi bucuriile acestei vieţi.

Poligamia, homosexualitatea, divorțul şi concubinajul sunt racile ale lumii păgâne dinaintea Mântuitorului, în totală neconcordanţă cu lumea creştină de acum. Cauza unor astfel de patimi trebuie căutată mai întâi în noi înşine. Prea mulți ne-am pierdut credința în Dumnezeu, „alergând după dumnezei străini”, tot mai mulți tineri îşi pierd castitatea la vârste fragede, alergând după avere, lux sau plăceri ieftine, aşa încât, pentru unii ca aceştia, căsătoria a devenit un simplu contract, iar familia o instituție anacronică. Înainte de 1989, în România şi în alte state din lagărul de Est, se încheiau căsătorii pentru a se putea intra în oraşele mari, aşa- numitele oraşe închise, iar după acest an mulţi tineri s-au căsătorit pentru a dobândi cetăţenia unei ţări occidentale prospere. Având la bază astfel de interese imediate, nu este de mirare că asemenea familii nu au avut o viaţă lungă. S-a întâmplat însă şi se întâmplă şi astăzi ca în aceste familii să apară şi copii. S-au întrebat sau se întreabă aceşti aşa-zişi părinţi ce se întâmplă cu aceste odoare ale vieţii condamnate să trăiască doar cu tata sau cu mama, ori lăsaţi în voia sorţii prin spitale sau pe stradă? Întru totul nevinovaţi, ei devin nişte nenorociţi ai vieţii, victime ale păcatului săvârşit de „părinţii” lor, oameni care vor trăi toată viaţa cu dorul după tata, după mama, după bunici, după căldura şi armonia vieţii familiale. Acestea sunt doar câteva din problemele care periclitează căsătoria şi familia creştină în zilele noastre, însă sunt de ajuns pentru a ne îngrijora şi pentru a ne îndemna să ne gândim şi să identificăm soluțiile cele mai potrivite pentru a salva, până nu este prea târziu, aceste așezăminte divino-umane.

„Familia, un lăcaş sfânt, sălaş al dragostei dintre părinţi şi copii”

Din punctul nostru de vedere, răspunsul la aceste frământări ale societăţii în care trăim se află în Sfânta Scriptură, în Tradiţia Bisericii şi în viaţa de familie a înaintaşilor noştri. Sfânta Scriptură ne învaţă că familia a fost instituită de Părintele Ceresc încă de la Creaţie, în formă monogamă (Facerea 2, 20-24), iar Mântuitorul Hristos, prin prezenţa Sa la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11), a binecuvântat căsătoria şi a ridicat-o la rangul de Sfântă Taină, care se încheie cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi a Bisericii (Efeseni 5, 32). Sfinţii Apostoli, ucenicii lor și Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre au învăţat întotdeauna că familia este un lăcaş sfânt, un sălaş al dragostei dintre părinţi şi copii şi o adevărată şcoală a virtuţilor, iar înaintaşii noştri au privit-o cu mult respect şi responsabilitate, ca pe un „organism în care pulsează veşnicia“ (Mitropolitul Nicolae Mladin). Salvarea căsătoriei şi a familiei este, aşadar, posibilă dacă aplicăm în viaţa noastră învăţăturile Sfintei Scripturi, care spune: „Eu urăsc alungarea femeii, zice Domnul Dumnezeul lui Israel. Deci aveţi respect pentru viaţa voastră şi nu mai săvârşiţi această viclenie” (Maleahi 2, 16). La rândul Său, într-o discuţie cu fariseii, Mântuitorul Hristos arăta: „Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter” (Matei 19, 9). În acelaşi sens scria şi Apostolul Pavel creştinilor din Corint: „Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul. Femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa, bărbatul să nu-şi lase femeia” (I Corinteni 7, 8-11) şi împreună să-şi crească copiii „întru învăţătura şi cercetarea Domnului” (Efeseni 6, 4). Prin urmare, taina fericirii în căsătorie este unitatea între membrii ei şi taina unităţii este rămânerea lui Hristos în mijlocul familiei, aşa cum s-a întâmplat la nunta din Cana Galileii.