„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Festival de colinde, cântece și poezii patriotice de Ziua Națională
Luni, 30 noiembrie, în Sala Casei de Cultură Steierdorf din Anina s-a desfășurat spectacolul „Dumnezeu ne-a dat poruncă: demnitatea s-o păstrăm!”. Manifestarea ajunsă la cea de-a treia ediție a reunit mai mulți copii și tineri de la centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului. Prezent la eveniment, părintele Mihai Ciucur, inspector social-misionar și de activități cu tineretul în cadrul Episcopiei Caransebeșului, a transmis în deschidere cuvântul de binecuvântare și mesajul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
În continuare, a avut loc un spectacol de colinde, cântece și poezii patriotice din închisorile comuniste, prezentat de copiii și tinerii de la Centrul de tineret „Sfântul Ștefan cel Mare” al Parohiei „Sfânta Treime” din Anina.
Invitați la această manifestare au fost și copiii de la Centrul de tineret „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moldova Nouă, care au prezentat un concert de cântece patriotice și colinde. La rândul lor, membrii Centrului de tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Moniom au încântat auditoriul printr-o suită de cântece folclorice și populare, precum și de colinde.
„Și astăzi cuvintele de ordine la acest festival au fost bucuria, demnitatea, dragostea, patriotismul, a fost felul în care reprezentanții centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului au aniversat Ziua Națională a României și pe Ocrotitorul României - Sfântul Apostol Andrei. A fost o manifestare care aduce în prim-planul copiilor și tinerilor valori care poate nu mai sunt de actualitate sau poate nu mai sunt destul de mult mediatizate și prezentate lor, dar pe care, iată, și le reamintesc cu ocazia acestui gen de acțiune. Portul popular, limba română, cântecele și poeziile de altădată au împodobit sărbătoarea de 1 Decembrie în Episcopia Caransebeșului”, a subliniat părintele inspector Mihai Ciucur.
Cei prezenți la spectacol s-au bucurat și de prezența Corului Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș, condus de părintele Gheorghe Tistu, care a pus la sufletul auditoriului câteva colinde.
La final, copiii și tinerii de la Centrul de tineret gazdă au prezentat o piesă de teatru care a avut ca temă „Maica Domnului și Pruncul Iisus”.