„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Festivalul coral „Pe Tine, Doamne, Te lăudăm” la Lugoj
În Duminica a 4-a după Rusalii, la Biserica „Învierea Domnului” din Lugoj s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a Festivalului coral „Pe Tine, Doamne, Te lăudăm”. Evenimentul a întrunit formaţii şi grupuri corale din Lugoj, Caransebeş, Glimboca, Buziaș, Deva, precum şi corul catedralei din Vârşeţ, Serbia. Festivalul coral a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Anastasis” din Deva.
Cuvântul de deschidere a aparținut domnului primar, ing. Francisc Boldea, apoi a fost prezentat programul acestui eveniment de pr. Mihai Sidei, preot slujitor și ctitor la Biserica „Învierea Domnului”. Această ediție a Festivalului „Pe Tine, Doamne, Te Lăudăm” aniversează 8 ani de la târnosirea locașului de cult de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care la data de 5 iulie 2009 a fost prezent în mijlocul comunității de aici, devenind astfel un eveniment major și un reper istoric pentru lugojeni.
Și în acest an festivalul coral de la Lugoj a adunat în Biserica „Învierea Domnului” cele mai reprezentative formații corale din întreg Banatul istoric, dar și soliști vocali, prin implicarea și organizarea evenimentului de pr. Mihai Sidei, care este și inițiatorul acestui festival, devenit deja tradițional în municipiul Lugoj.
Dintre formațiile prezente amintim: Corul „Osana” din Lugoj, dirijat de prof. Alina Bogoevici, Corul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Glimboca, dirijat de ing. Ioan Gașpar, Corul „Raspevani” al Catedralei ortodoxe române din Vârşeţ, dirijat de prof. Cinic Eugen, Corul „Anastasis” din Deva, dirijat de preotul Claudiu Kladni, Corul „Mărgana” din Marga, dirijat de prof. univ. dr. Dumitru Jompan, și Corul „Filaret Barbu” din Lugoj, dirijat de preotul Cristian Cerbu. De asemenea, au interpretat și soliștii vocali Alexia Sârbu, Daiana Sfercoci, Daniela Văcărescu, Florica Franț, Ica Ciureascu, Ștefan Isac și Liliana Savu Badea. Juriul festivalului a fost format din preoţi şi profesori, specialişti în domeniu, de la mai multe instituţii de cultură şi învăţământ din judeţele Timiş şi Caraş-Severin.
Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei a fost prezent pr. Marius Sfercoci, inspector eparhial, care a transmis aprecierea şi gândurile de bine ale Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Culturală „Oppidus”, în colaborare cu Biserica „Învierea Domnului şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi Primăria Lugoj.