„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Noi preoți parohi în Episcopia Caransebeșului
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, au fost instalați, zilele trecute, doi preoți parohi în Eparhia Caransebeșului. În Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”-Oraviţa Română, părintele Călin Ianchiș, inspector eparhial în cadrul Episcopiei Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți, apoi l-a instalat pe noul preot slujitor Alin Florentin Mureșan. După Liturghie, părintele protopop Bogoliub Martinovici, Protopopiatul Moldova Nouă, l-a îndemnat pe noul preot la edificarea bisericii „vii”, a sufletelor păstorite, precum și la definitivarea sfântului locaș, care se află în construcție.
O zi de aleasă sărbătoare a fost și pentru credincioșii Parohiei Şopotu Nou din Protopopiatul Băile Herculane. Aici a fost instalat paroh preotul Mihail Călin Constantin. Părintele Mihail a fost în ultimii ani duhovnicul Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. Festivitatea de instalare în parohie a avut loc după Sfânta Liturghie, oficiată de părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, care a și ținut un cuvânt de învățătură referitor la importanța misiunii unui preot în mijlocul credincioșilor pe care îi păstorește. După sfânta slujbă, părintele protopop Nicolae Pereș, Protopopiatul Băile Herculane, a înmânat noului preot Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii, evidențiind simbolismul acestora pentru cel căruia se încredințează şi a urat noului paroh îndelungată păstorire cu realizări la fel de frumoase ca și în ultimii ani ca părinte spiritual.



