O nouă broşură despre Catedrala Mitropolitană din Timișoara

De curând a apărut la Editura `Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoarei o nouă broșură care prezintă Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Lucrarea apare cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Această ediție reproduce parțial textul volumului „Catedrala mitropolitană: 70 de ani de la târnosire (1946-2016)”. Din cuprinsul broşurii aflăm pe scurt date despre istoricul catedralei, despre proiectul arhitectului Ioan Traianescu și despre târnosirea sfântului locaş. Un capitol este dedicat și Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, ale cărui moaște se află în catedrală. La 6 octombrie 1956, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la Timișoara, în frunte cu Patriarhul Justinian Marina al României, oficializează prin Tomosul de canonizare cultul Sfântului Iosif cel Nou. De asemenea, broşura prezintă și muzeul catedralei, unde sunt expuse icoane pe sticlă, icoane pe lemn, pictate în ţară sau în diferite centre de spiritualitate răsăritene și balcanice. Totodată, în muzeu se află și manuscrise, tipărituri și obiecte bisericești. Cele peste 200 de exponate, așezate cronologic și tematic, reprezintă cele mai caracteristice opere ale trecutului religios din Banat. Sumarul lucrării este disponibil şi în limbile engleză, germană și franceză.

Despre importanța acestei capodopere arhitecturale și duhov­nicești aflăm din Cuvântul-înainte semnat de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan: „Catedrala Mitropolitană din Timișoara, simbol al orașului și al Banatului, întâmpină și azi pe fiecare credincios, pelerin sau doar călător, cu același dor de a-L arăta pe Dumnezeu, pe Care nimeni dintre oameni nu poate să Îl vadă... Din fiecare colțișor al sfântului locaș, așa cum o arată și albumul de față, răzbate câte o rază din lumina cea pururea fiitoare a Sfintei Treimi. Și toți cei care îi calcă pragul, <cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste>, fie și numai întâmplător, pleacă de aici cu cuvintele psalmistului pe buze: <Iubit-am, Doamne, bună-cuviința casei Tale...>. Catedrala este expresia râvnei și a jertfelniciei înaintașilor noștri. În stilul și arhitectura ei, în compoziția, în pictura și în podoabele ei, se reflectă o părticică din sufletul celor care au creat-o. Nu degeaba se afirmă că și pietrele grăiesc...”