„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Praznicul Bunei Vestiri și darul sacru al vieții
Sâmbătă, 25 martie, cu prilejul praznicului Bunei Vestiri, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul slujbei a avut loc sfințirea icoanei Bunei Vestiri pe care Înaltpreasfinția Sa a primit-o vineri, în cadrul expoziției „Lumina Florilor de Paști”, de la micii iconari ai Cercului de pictură „Buna Vestire”.
În cuvântul de învățătură rostit, chiriarhul Banatului a accentuat importanța rugăciunii în viața creștinului, care devine o scară pe care coboară Dumnezeu în inima omului.
După slujbă, credincioșii din Timișoara s-au alăturat celor peste 280 de localități din România și Republica Moldova la Marșul pentru viață, pus în acest an sub genericul „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”! Și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a participat la acest marș reprezentativ pentru toți cei care respectă dreptul la viață. De asemenea, pe lângă credincioși timișoreni au mai participat reprezentanții cultelor din oraș și politicieni.
Cuvântul de deschidere a aparținut Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, care a evidențiat importanța vieții și a apreciat acest gest pro vita la care timișorenii au participat în număr mare dând astfel o mărturie despre sensul creștin al vieții umane, precum și despre efectele dezastruoase ale avortului asupra familiei și societății.
„În România s-au făcut în 1990 un milion de avorturi. Mai mult decât am pierdut în cele două Războaie Mondiale. România a sorbit din potirul amar al celui de-al Treilea Război Mondial. Iubiți frați și surori, să punem sabia în teacă! Să nu o mai scoatem pentru a lupta cu cele mai neputincioase ființe umane: pruncul din pântecele mamei sale! Credeți în Dumnezeu! Despre Timișoara se știe în toată țara că a fost orașul revoluției române și pentru aceasta este recunoscută ca locul de unde a pornit și s-a aprins o țară întreagă. Aș dori ca tot de aici să se audă că Timișoara nu este numai orașul revoluției, ci și orașul vieții. Dumnezeu să binecuvânteze viața!”, a spus Mitropolitul Banatului.
Potrivit învățăturii creștine, viața este darul lui Dumnezeu față de oameni care trebuie prețuit și protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei ființe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra. Omul se bucură de viață și de puterea vieții; are dreptul la viață, dar și responsabilitatea de a respecta această viață, de a o apăra în orice împrejurare, știind că, în existența istorică în trup, omul își pregătește participarea la Împărăția lui Dumnezeu.
La Timișoara, Marșul pentru viață s-a desfășurat pe traseul Parcul Carmen Sylva – Catedrala Mitropolitană – Prefectură. Această manifestare reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane care, în România, în perioada 1958 - 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă.