Preoți ortodocși din Caraş - Severin în închisorile comuniste

Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, din cauza poziției lor față de autoritățile maghiare, preoții Episcopiei Caransebeșului au avut mult de suferit și îndurat din cauza rigorilor regimului autoritar maghiar de la Budapesta, iar venirea comunismului la putere, după cel de-al Doilea Război Mondial, a însemnat pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru slujitorii ei un adevărat calvar.

În timpul Primului Război Mondial, din cauza pozi­ției lor față de au­to­ritățile maghiare, preoții Episcopiei Caransebeșului au avut mult de suferit și îndurat din cauza rigorilor regimului autoritar maghiar de la Budapesta. Cei mai mulți au fost umiliți și întemnițați în noua închisoare din Caran­sebeș. Pe lângă multele nume cunoscute, în conș­tiința cre­dincio­șilor Protopopiatului Meha­dia- Orșova, memorabile au rămas faptele preoților Iosif Delaglob, Constantin Dure, Mihai Costescu (nepotul de soră al Episcopului Bădescu), Coriolan Buracu, Alexandru Miloșescu şi alţii. Dintre fețele bisericești care au avut curajul să înfrunte și să bată la ușile temniței din Caransebeș au fost Iosif  Traian Bădescu și Cornel Cornean. În conștiința credin­cioșilor bănățeni a rămas vie poezia închinată de preotul Iosif Delaglob viitorului Episcop Iosif Traian Bădescu, cu ocazia vizitei pe care i-o făcuse la închisoare.

A trecut aproape o jumătate de secol de când slujitorii care au avut de suferit au murit sau au dispărut în închisorile comuniste. Mulți dintre ei au fost îngropați în mare taină în morminte neștiute de nimeni, în gropi comune, fără cruce la căpătâi. La nivelul Patriarhiei Române, documentele de arhivă ale timpului amintesc de moartea a peste 150 de preoți ortodocși în lagărele și închisorile comuniste, dar cu siguranță că numărul lor este cu mult mai mare. În calvarul prin care aveau să treacă, aceștia au fost batjocoriți și umiliți până la dezumanizare, siliți să mănânce cu o singură lingură, supuși și la alte cazne cu scopul de a defăima Biserica străbună și pe slujitorii ei. Din cauza condițiilor inumane la care au fost supuși şi a suferinţelor dobândite în închisoare, zeci de slujitori ai Bisericii au murit după eliberare.

 Ierarhi, preoți, diaconi, călugări, călugărițe, absolvenți ai Facultății de Teologie, studenți şi simpli credincioși au fost mal­tratați, umiliți şi batjocoriți. Nu în ultimul rând, de același tratament au avut parte și familiile lor, precum și numeroși credin­cioși, care au apărat dreapta credință cu ani grei de închisoare, uneori chiar cu prețul vieții. Astfel, în anul 1952, și chiar mai îna­inte, sute de preoți au fost ridicați de la casele lor și con­damnați fără nici o vină la ani grei de închisoare, fără a mai fi judecați. Mulți dintre aceștia s-au ales cu destrămarea familiilor, confiscarea averii, copiii lor fiind alungați din licee și facultăți, rămași pe drumuri, fără nici un viitor. Biserica din Banat, pe lângă ierarhii ei, cunoaște numeroase nume de preoți și diaconi, la care adăugăm pe cei care au rămas anonimi, acuzați pe nedrept de adepți ai regimului comunist instalat la putere. La eliberarea lor din închisorile comuniste, aceștia nu aveau voie să povestească cele petrecute acolo, fiind urmăriți în continuare de organele de represiune.

 Una dintre victimele regimului de tristă amintire a fost şi Vasile Lăzărescu, Mitropolitul Banatului, din cauza atitudinii sale potrivnice față de autori­tățile comuniste care doreau să elimine credința ortodoxă din viața co­munității. Pentru nesupunere, el a fost silit să se retragă la 18 decembrie 1961, stabilindu-i-se domiciliul forţat la Mănăstirea Cernica, unde a și murit.

Episcopul Caransebeșului Veniamin Nistor, născut la 10 februarie 1886, în localitatea Araci din județul Covasna, a ajuns în fruntea Episcopiei Caran­sebeșu­lui în ziua de 8 iunie 1941. În luna februarie 1949, odată cu instaurarea regimului comunist, el a fost scos din scaun, iar Episcopia Caransebeșului desființată. Umilit, izolat şi urmărit, el a trecut la cele veșnice în ziua de 5 februarie 1963, fiind înmormântat la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia.

 Deși au trecut 28 de ani de la căderea comunismului în România, rănile aduse Bisericii stră­moșești nu s-au vindecat pe deplin. O tăcere inexplicabilă se păstrează cu privire la calvarul Bisericii Ortodoxe Române în general și al Bisericii bănățene în special. Se cunoaște foarte puțin despre suferințele celor peste 1.600 de preoți ortodocși nedreptăţiţi, dintre care 100 aparțin Mitropoliei Banatului.