„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Proiectul social „Masa bucuriei”, în Parohia Agrişu Mic
În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului s-a desfăşurat în localităţile Agrişu Mic, Botfei şi Comăneşti programul social „Masa Bucuriei”. Mai multe familii de credincioşi nevoiaşi din cele trei sate au fost vizitate de către părintele paroh Radu Sas, care le-a împărţit produse alimentare şi nealimentare. Activitatea se încadrează în programul Patriarhiei Române „Masa Bucuriei”, realizat în parteneriat cu SC Selgros Cash & Carry SRL Arad.
Proiectul „Masa Bucuriei”, implementat de Arhiepiscopia Aradului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, constă în oferirea de produse alimentare şi nealimentare spre a fi folosite în scop social. Proiectul „Masa Bucuriei“ a fost iniţiat de către Patriarhia Română şi se derulează la nivelul întregii ţări, în reţeaua lanţului de magazine Selgros. La nivelul Centrului eparhial Arad, proiectul este coordonat de Sectorul social-filantropic „Filantropia”, care asigură preluarea produselor, transportul şi distribuirea la beneficiari. De asemenea, printre beneficiarii acestui proiect se numără şi familiile care se confruntă cu probleme de risc social, familiile cu mulţi copii fără posibilităţi materiale, persoanele fără adăpost, precum şi unele familii cu grave probleme sociale din parohii defavorizate. Proiectul „Masa Bucuriei” este o iniţiativă foarte bună, având un impact deosebit în rândul beneficiarilor, dar şi al societăţii în general, care este îndemnată în felul acesta să arate că îi pasă de suferinţa şi de nevoia semenului. Prin acest intermediu, familiile din Parohia Agrişu Mic care au beneficiat de acest program transmit mulţumiri tuturor celor care sunt implicaţi în desfăşurarea acestui proiect social.