„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Și au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El
Ședinţă festivă de Consiliu local municipal la Arad
O şedinţă festivă de consiliu local a avut loc miercuri, 22 august, la Palatul Cultural, în sala de concerte recent restaurată, la care a participat şi Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Cu acest prilej, s-a semnat acordul de înfrăţire cu sectorul Răşcani al oraşului Chişinău (Republica Moldova), moment urmat de acordarea distincţiilor şi titlurilor onorifice pentru arădenii care au o contribuţie importantă la dezvoltarea oraşului.
Anul acesta au fost acordate patru titluri de cetăţean de onoare doamnei Maria Paşcalău şi domnilor Dimitrie Muscă, Mircea Potocean, Andrei Kozma. De asemenea, arădenilor Viorel Dolha, Iudita Cuvineanu, Dumitru Neica, Eugen Ghiță și general-maior (r) Vasile Ionel Heredea li s-a acordat titlul „Pro Urbe”. Cu titluri de excelență au fost distinși: Cornelia Kocsis Josan, Tisza Francisc și Monica Fufezan, iar Gheorghe Ivan, Emanoil Gherghel, Korosi Ladislau Ștefan și Alois Weil au primit Diploma de Onoare.



.jpg)