„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Banatului
În Duminica a 7-a după Paşti, IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Sălăjeni, Protopopiatul Sebiș, PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit în Parohia Forotic, Protopopiatul Reșița, iar PS Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Zădăreni, Protopopiatul Arad.
În Duminica a 7-a după Paști, IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Sălăjeni, Protopopiatul Sebiș. Cu acest prilej, chiriarhul arădean a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, înconjurat de un sobor de slujitori, în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși. Din sobor au făcut parte pr. Alexandru Botea, Protopopul Sebișului, pr. Gheorghe Morar din Parohia Macea, preot paroh Sandu Costin și arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit credincioșilor despre „unitatea credinței și părtășia Sfântului Duh”, arătând că chipul unității dumnezeiești este model pentru cel al Bisericii. „În Anul Centenar al Marii Uniri românești, Biserica noastră adâncește, prin învățătură și viață, sensul unității de credință și de neam, spre cinstirea făuritorilor istoriei și urmarea lor cu aceeași tărie”, a spus Înaltpreasfinția Sa. În aceeaşi zi, ierarhul a săvârșit slujba de sfințire a lucrărilor efectuate la locașul de cult, a sfințit o troiță și casa parohială. La finalul Sfintei Liturghii, preotul Sandu Costin a fost hirotesit întru sachelar.
Zi de sărbătoare în Parohia Forotic
PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost prezent duminică în mijlocul credincioșilor din Parohia Forotic, Protopopiatul Reșița. La orele dimineții a fost binecuvântat un monument închinat eroilor din cele două războaie mondiale, amplasat în centrul localității. După slujba de sfințire, oficialitățile prezente au depus coroane și au rostit alocuțiuni. De asemenea, în curtea sfântului locaș a fost dezvelită o placă comemorativă la împlinirea a 275 de ani de la zidirea bisericii. PS Părinte Lucian a sfințit și altarul de vară cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni” din curtea bisericii, după care a săvârșit acolo Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi. Părintelui paroh Constantin Milin, precum și ctitorilor și binefăcătorilor bisericii, ierarhul le-a oferit Diploma de excelență „Episcop Elie Miron Cristea”. La această zi de sărbătoare au fost prezenți și copii îmbrăcați în costume populare, de la școala din localitate, care au susținut și au recitat la final cântece și poezii patriotice. Tot duminică, ierarhul a vizitat o colecție etnografică în localitatea Forotic.
„Într-adevăr, există aici o lucrare pastoral-misionară și o activitate culturală foarte intensă. Am remarcat faptul că părintele paroh împreună cu profesorii de la școală au pregătit acest program artistic închinat Marii Uniri, cântecele și poeziile rostite de acești copii minunați. Am văzut că la Forotic există și un muzeu al satului și o felicităm pe doamna care a amenajat acest muzeu în casa preoților care au păstorit în urmă cu zeci de ani această parohie”, a subliniat Preasfinția Sa.
Hramul Parohiei Zădăreni
PS Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a fost prezent în Duminica a 7-a după Paști în mijlocul credincioşilor Parohiei Zădăreni, Protopopiatul Arad. Cu această ocazie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre Rugăciunea Mântuitorului Iisus Hristos pentru unitatea celor care vor crede în El și unitatea Bisericii.
La final, PS Părinte Emilian Crișanul a sfințit clopotul pentru capela mortuară a parohiei, iar sărbătoarea hramului s-a încheiat printr-un spectacol folcloric oferit de ansamblul de dansuri populare din localitate.