„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujiri arhierești în Mitropolia Banatului
În Duminica a 6-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împreună cu Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu au binecuvântat credincioșii de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioșilor din satul Botfei, aparținător de Parohia Agrișul Mic, iar Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a sfințit două troițe și exteriorul bisericii din Parohia Valea Bolvașniței.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împreună cu Preasfințitul Părinte Daniil au fost prezenți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, oficiată de un sobor de preoți și diaconi.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Daniil, care a evidențiat învățăturile evanghelice ce se desprind din pericopa de la Matei, cap. 9, 1-8, unde se vorbește despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Cuvântul ierarhului a fost ascultat cu atenție de credincioșii timișoreni, dar și de membrii Asociației „Oastea Domnului” din Timișoara, precum și din celelalte filiale din țară, care în număr mare s-au rugat împreună cu ierarhii și preoții.
Întâlnirea pe țară a Oastei Domnului a debutat sâmbătă seara, la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Sfântul Evanghelist Luca” din incinta Colegiului Național „C.D. Loga” din Timișoara, unde a fost oficiată slujba Vecerniei. Binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan a fost adusă în mijlocul membrilor asociației de către părintele Zaharia Pereș, consilier eparhial. Întâlnirea principală s-a desfășurat în partea a doua a zilei de duminică, când Preasfințitul Părinte Daniil împreună cu preoții coordonatori din centrele din țară ale acestei asociații au rostit cuvinte de învățătură, intercalate de cântări bisericești și poezii specifice Oastei Domnului. Coordonatorul întrunirii a fost pr. Gheorghe Itineanț din Timișoara, care a prezentat programul întâlnirii și a dat cuvântul celor invitați. Au rostit cuvinte duhovnicești pr. Iosif Toma de la Sibiu, pr. Ilie Mirel de la București, pr. Vasile Anișorac din Timișoara ș.a.
Slujire arhierească în Parohia Agrişul Mic, filia Botfei
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit duminică în mijlocul credincioșilor din satul Botfei, aparținător de Parohia Agrișul Mic, Protopopiatul Ineu, dând curs invitației părintelui paroh Radu Sas, pentru a sfinți lucrările de renovare realizate la biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în biserică”.
Chiriarhul locului a fost întâmpinat de un grup de copii îmbrăcaţi în port popular, tradiţional, specific zonei, şi de către părintele Adrian Zaha, protopopul Ineului, înconjurat de un sobor de preoţi format din: pr. Radu Belle - Parohia Bochia, pr. Răzvan Trip - Parohia Bocsig Gară, pr. Florin Culda - Parohia Vasile Goldiş, pr. Radu Sas - pr. paroh şi arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial.
Pentru început, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a sfinţit lucrările exterioare ale bisericii, continuând cu săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica satului, în prezenţa oficialităților locale şi a numeroşilor credincioşi veniţi atât din parohie, cât şi din comunele învecinate.
Înaltpreasfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură pus sub titlul „Atotputernicie dumnezeiască și putere omenească” (cf. Rom. 12; Mt. 9), cea din urmă fiind dăruire sfântă primită spre biruință asupra răului și desăvârșirii ființei chemate la mântuire. Citirile zilei îndeamnă la practicarea binelui, evidențiind prin minunea vindecării slăbănogului prioritatea împlinirii celor sufletești, care se răsfrâng asupra celor trupești. Este concludentă mărturisirea Sfântului Apostol Pavel despre cuvântul Domnului: „...puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (II Cor. 12, 9), a amintit Înaltpreasfinția Sa.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, chiriarhul i-a oferit preotului paroh Radu Sas distincţia de sachelar în semn de apreciere pentru frumoasele realizări.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul vocal „Trifon Lugojan” din Arad, condus de tânărul teolog Marinel Roz.
Comemorare și binecuvântare în Parohia Valea Bolvașniței
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit duhovnicește în duminica vindecării slăbănogului din Capernaum în Parohia Valea Bolvașniței din Protopopiatul Băile Herculane.
Cu acest prilej, marcând totodată Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, ierarhul a sfințit o troiță și un monument închinat eroilor din Primul Război Mondial, care au plecat din Valea Bolvașniței, în luptă pentru neamul românesc, găsindu-și sfârșitul în Galiția, Bucovina și Tirol, dar și eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial; pentru toți aceștia a fost săvârșită și o slujbă de pomenire.
Întrucât în ultima perioadă s-au săvârșit mai multe lucrări de înfrumusețare la fațada locașului de cult, care poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preasfințitul Părinte Lucian a sfințit cu această ocazie și exteriorul bisericii, după care a săvârșit, alături de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Ethos.
„M-am bucurat să găsesc la Valea Bolvașnița multă unitate de credință și dragoste din partea preotului și credincioșilor, din partea fiilor și fiicelor acestui sat. Precum s-a spus în Evanghelia din Duminica a 6-a după Rusalii, s-a dat dovadă de dragoste nefățarnică față de Dumnezeu, de Biserica Domnului nostru Iisus Hristos și față de alții. Astfel, credincioșii parohiei, în comuniune cu părintele paroh, au reușit într-un timp foarte scurt să înfrumusețeze Casa lui Dumnezeu, Mireasa lui Hristos”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.
La final, părintele paroh Solomon Sârbu a fost hirotesit iconom stavrofor, iar ctitorii și binefăcătorii au primit din partea arhiereului Diploma de excelență „Episcop Elie Miron Cristea”, ca răsplată pentru eforturile lor în înfrumusețarea sfântului locaș și pentru dragostea arătată Bisericii lui Hristos.
La bucuria duhovnicească a Parohiei Valea Bolvașniței au luat parte autorități și numeroși credincioși, dintre care mulți copii și tineri îmbrăcați în porturi populare.
Construcția bisericii actuale, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a început în anul 1790 și s-a definitivat în 1793. Construcţia bisericii s-a realizat prin eforturile credincioşilor. În urma unor lucrări de renovare exterioară şi interioară, biserica a fost resfințită de Preasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Episcopul Caransebeșului la data de 18 octombrie 1998, iar în 30 octombrie 2016 Preasfințitul Părinte Lucian a sfințit Altarul și primul registru al picturii.