Suită de evenimente la Parohia Timișoara-Iosefin

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, la Parohia Timișoara-Iosefin au avut loc mai multe evenimente liturgice și culturale menite, pe de-o parte, să elogieze personalitățile care și-au pus amprenta asupra locașului de cult, iar, pe de altă parte, să încununeze strădaniile celor care s-au implicat în restaurarea și înfrumusețarea parcului și a sălii festive din incinta bisericii.

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Înalt­prea­sfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara-Iosefin, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte părintele paroh Ionel Popescu, părintele protopop Ioan Bude, Protopopiatul Timișoara I, părintele protopop Mircea Szilagyi, Protopopiatul Timișoara II, și preoții slujitori ai parohiei. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Doina Banatului” al parohiei, condus de prof. Nicolae Șincari. La slujbă a participat și comunitatea credincioşilor timișoreni cu deficiențe de auz și vorbire, aparținătoare parohiei și singura din vestul țării, căreia i s-a transpus Sfânta Liturghie prin mimică, gesticu­lație și dactileme de către părintele Eugen Bendariu.

„Numai lepădându-ne de grijile noastre lumești, putem face loc pe umărul nostru crucii mântuirii noastre”

După otpustul Dumnezeieștii Liturghii, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură, explicând textul evanghelic duminical. „Hristos ne cheamă să luăm crucea, nu crucea Lui, ci crucea noastră. Crucea Lui a fost unică și nu mai poate fi purtată de cineva. Crucea pe care trebuie să o purtăm nu este o pedeapsă, ci o cruce spre mântuire. Numai lepădându-ne de grijile noastre lumești, putem face loc pe umărul nostru crucii mântuirii noastre. Prin urmare, nu oricum și oricine poate purta crucea Evangheliei lui Hristos, ci doar cel ce se leapădă de sine și-L urmează pe Hristos. Lepădarea de sine nu înseamnă depersonalizarea noastră sau anularea perso­nalității noastre. Umblarea pe urmele lui Hristos înseamnă împlinirea Evangheliei Lui. Cel ce împlinește cuvintele Evangheliei Sale, acela Îl urmează pe Hristos”, a spus Părintele Mitropolit Ioan.
În continuare, în parcul din incinta bisericii a avut loc un moment de rugăciune, la finalul căruia a fost dezvelit bustul pictorului Anastase Demian, cel care a pictat o parte a locașului de cult. Cu acest prilej, poetul, prozatorul și eseistul Eugen Dorcescu a rostit o alocuțiune intitulată „Un panteon estetico-agapaic”, în care a descris opera sculpturală a maestrului Aurel Gheorghe Ardeleanu, renumit sculptor timișean: „Această operă de artă se situează la același superior nivel de mister și măiestrie ca cele anterioare. Un portret desăvârșit, sintetizând datele, semnele iconice, indiciale, simbolice, spre a ilustra, memorabil, un ins irepetabil, un talent, un caracter; spre a genera și întemeia concomitent un analogon, o statuie ce viețuiește, deopotrivă, prin sine, prin energia lăuntrică, metafizică, a artei ghidate de un umanism pneumatocentric, teocentric și hristocentric”, a evidențiat profesorul Eugen Dorcescu.

Tot atunci s-a desfăşurat și un program de cântece tradi­ționale românești, susținut de fanfara Asociației Cultural-Artistice „Eminescu” din Coștei (Serbia), condusă de Ilie Capeț, dar și de un grup format din meșteri populari, din 10 județe ale țării, prezenți în orașul de pe Bega, la Târgul Meșterilor Populari. În continuare, Înalt­preasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, împreună cu soborul slujitor, a binecuvântat Sala festivă „Preot Ioan Imbroane” a parohiei, care, prin osârdia părintelui Ionel Popescu, a Consiliului parohial și a multor oameni, iubitori de cult și de cultură, a trecut printr-un amplu proces de restaurare și înfrumusețare.

Pictorul Anastase Demian - schiță biografică

Anastase Demian s-a născut la 25 mai 1899, la Timișoara, într-o familie de origine macedo-română. După absolvirea Liceului Piarist din Timișoara, în 1917, și după obținerea bacalaureatului, se înrolează în armată, luând parte la Primul Război Mondial. După ce Banatul a fost ocupat temporar de armata sârbă, Anastase locuiește pentru o scurtă perioadă la Budapesta, unde studiază pictura cu profesorul Rippl Rónai. La un an după ce primește o bursă de la Consiliul Dirigent pentru a studia la Academia de Belle-Arte din Roma, mai exact în 1919, pleacă la Ravenna pentru a studia pictura religioasă, apoi la Paris, unde frecventează, pentru o perioadă, ­cursurile Academiei Julian, lucrând, totodată, la `Ateliers d’Art Sacré”, îndrumat de Maurice Denis, un cunoscut pictor francez din grupul Les Nabis, și Georges Desvallières. Întorcându-se din Paris, devine profesor de arte decorative la Şcoala de Arte Frumoase din Cluj şi apoi la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj.

Interesul creativ major s-a transferat în domeniile picturii bisericeşti (murale/parietale) şi, respectiv, în cel al graficii (de şevalet şi de reproducere): ilustraţia de carte (aici pot fi amintite volumele semnate de Lucian Blaga, Emil Isac, Octavian Breazu, Sabin Drăgoi, Mihail Sadoveanu, Ion Creangă, Radu Boureanu) şi de revistă (cum ar fi: „Gândirea”, „Societatea de Mâine”, „Luceafărul”, „Erdely Helicon”, „Vremea”), precum şi grafica publicitară. Fiind și bun gravor, a lăsat drept moștenire, împreună cu sculptorul Constantin Baraschi, Medalia „Regele Ferdinand Întregitorul”, bătută de Monetăria Statului în anul 1929.

Înzestrat cu un deosebit talent de anvergură, Anastase Demian a lăsat zestre poporului român notabile picturi bisericeşti de factură neobizantină, îmbinate cu o notă de romantism, dar și cu elemente de inspiraţie populară. Pictura sa poate fi găsită în catedralele mitropolitane din Cluj-Napoca şi Sibiu, Catedrala istorică din Arad şi mai ales în Catedrala Mitropolitană din Timișoara. A pictat, de asemenea, biserica Parohiei „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din Caransebeș, Capela Stella Maris din Balcic și Biserica Mezeriat de lângă Lyon, Franța. Nu în ultimul rând, a fost atât pictor de icoane, pictând icoanele de pe iconostasul bisericii Mănăstirii Săraca, cât și restaurator, restaurând pictura bisericii Mănăstirii Hodoș-Bodrog.