„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Teme de educație religioasă dezbătute în cadrul Cercului misionar din Parohia Arad-Bujac
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc în Parohia Arad-Bujac întrunirea preoților și profesorilor de religie de pe raza municipiului Arad, coordonat de către părintele Ioan Tulcan împreună cu părintele Emil Roman. Inițiativa acestei întruniri la Centrul cultural „Sfântul Nicolae” al parohiei menționate a aparținut părintelui paroh Vasile Pop. Din prezidiu au făcut parte protos. dr. Iustin Popovici, pr. Octavian Blaj, pr. Gabriel Mariș, consilieri la Centrul eparhial, pr. Flavius Petcuț, protopopul Aradului, și diac. Florin Sirca, inspector de religie în cadrul ISJ Arad.
Aflându-ne în Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și totodată Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești, părintele Vasile Pop a susținut în fața preoților și profesorilor de religie mai multe teme, și anume: „Activitatea tipografică bisericească în spațiul arădean”; „Către o orientare prospectivă a educației religioase a tineretului creștin ortodox”; „Religie și școală astăzi”; „Perspective ale educației religioase în școală”; „Proiecte și programe educațional-catehetice”; „Preoții și educația religioasă” etc. În continuare au avut loc luări de cuvânt din partea participanților.
Chiriarhul arădean, la finalul acestei întruniri, l-a felicitat pe părintele paroh pentru inițiativă și buna organizare a evenimentului, după care a făcut o retrospectivă a evenimentelor importante din cadrul eparhiei desfășurate în scopul educației religioase, precum și contribuția pe care o are tiparul în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu.
De asemenea, cei prezenți au avut posibilitatea de a discuta împreună cu ierarhul și însoțitorii acestuia metode pentru educarea tinerei generații. Totodată, s-au pus în discuție și problemele concrete întâmpinate de preoți în parohii și de profesori la catedră, precum și soluționarea acestora.