„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Un nou magazin de obiecte bisericeşti a fost sfinţit la Arad
Arădenii au, începând de joi, 8 octombrie, un nou magazin de obiecte bisericeşti în centrul oraşului. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de părinţi consilieri de la Centrul eparhial. Magazinul a fost pus sub ocrotirea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. La eveniment au participat ostenitori de la Centrul eparhial şi angajaţi ai celorlalte magazine de obiecte bisericeşti din Arad.
Preoţii şi credincioşii vor putea cumpăra din noul magazin obiecte de cult, cărţi religioase, icoane, lumânări, cruci etc. Datorită faptului că magazinul este situat în proximitatea mai multor instituţii, va avea şi articole de papetărie/birotică şi un xerox. Spaţiul pentru acest magazin a fost supus în acest an unor ample lucrări de modernizare, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei şi cu osteneala părintelui Mihai-Octavian Blaj, consilier economic al Arhiepiscopiei Aradului. `Magazinul aflat în centrul municipiului Arad vine să completeze pe celelalte două magazine de obiecte bisericeşti din municipiul Arad şi va avea, înainte de toate, un caracter misionar. Credincioşii noştri găsesc în aceste magazine obiecte bisericeşti care sunt sfinţite. De asemenea, preoţii şi credincioşii din parohiile care au biserici în construcţie pot găsi obiecte necesare dotării sfintelor locaşuri, cărţile de ritual şi toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe”, a amintit Înaltpreasfinţia Sa în cuvântul adresat celor prezenţi.
Întrucât magazinul se află în aceeaşi clădire cu Centrul de Pelerinaj `BASILICA Travel” al Patriarhiei Române, Înaltpreasfinţia Sa a ţinut să efectueze, împreună cu angajaţii Centrului eparhial, o vizită de lucru la biroul acestuia. În cadrul acesteia, chiriarhul a făcut o şedinţă de permanenţă pentru a cunoaşte mai bine felul în care se desfăşoară şi se organizează pelerinajele din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului şi pentru consolidarea bunelor raporturi între părinţii consilieri şi responsabilul cu pelerinajele din partea arhiepiscopiei, doamna Catiţa Faur. Punctul de lucru al Agenției de pelerinaje a fost sfințit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei în data de 30 noiembrie 2013. După aceasta, Înaltpreasfinţia Sa a vizitat şantierul de amenajare ce se efectuează în spaţiul de la etajul clădirii, tot proprietate a Arhiepiscopiei Aradului.