„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Un nou număr al revistei eparhiale Învierea
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Ioan al Banatului, a apărut un nou număr – octombrie 2015 – al publicației Învierea, revista Arhiepiscopiei ortodoxe române a Timișoarei, însumând 28 de pagini.
Din sumarul acestei ediții putem citi articole interesante dintre care amintim: „Învățământul religios: comuniune sau segregare”, IPS Ioan, Mitropolitul Banatului; „Cateheză despre Sfânta Taină a Euharistiei”, pr. prof. univ. dr. Sorin Cosma; „Pledoarie pentru un pelerinaj în Ţara Sfântă”, prof. univ. dr. ing. Vidu Bidileanu; „Comuniunea tinerilor ortodocși la Cluj-Napoca”, diacon Marius Adrian-Rumega; „Câteva precizări legate de ungerea cu untdelemn sfințit~, protopop Gheorghe Sutac, mai multe poezii religioase (despre Sfânta Liturghie, existență, adorație), iar rubrica Actualitatea religioasă cuprinde evenimentele cele mai reprezentative care s-au succedat în Arhiepiscopia Timișoarei. Publicația cuprinde și suplimentul „Stânca Vieții”, editat de Oastea Domnului din Timișoara, unde sunt prezentate mărturii despre Oastea Domnului, o asociație activă și misionară în Biserica Ortodoxă Română. Redactorul revistei eparhiale Învierea este părintele dr. Marius Florescu, iar aceasta poate fi achiziționată de la pangarul Catedralei Mitropolitane, la prețul de 4,5 lei. Revista Învierea este buletinul oficial al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu apariție neîntreruptă din 15 aprilie 1990. Cu data de 1 iulie 2012, publicația are un nou format.