„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Vizite chiriarhale în parohiile Recaș II și Iecea Mare
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a efectuat zilele acestea mai multe vizite pastorale în parohiile din cuprinsul eparhiei. Cu acest prilej, chiriarhul a sfințit și binecuvântat lucrările de construcție, renovare și consolidare întreprinse la bisericile parohiale din Recaș II, Protopopiatul Timișoara II, și Iecea Mare, Protopopiatul Sânnicolau Mare.
La invitația preotului paroh Aurelian Milă, de la Parohia Recaș II, Mitropolitul Banatului a săvârșit slujba de sfințire a crucilor ce au fost așezate pe cupola principală a bisericii parohiale, aflată în curs de edificare. Aici, chiriarhul a fost întâmpinat de un grup de elevi îmbrăcați în port tradițional și numeroși credincioși, alături de părintele protopop Mircea Szilagyi, dimpreună cu parohul bisericii și preoții de la parohiile învecinate. După săvârșirea slujbei Aghesmei mici și citirea rugăciunilor după rânduială, cele două cruci au fost sfințite și mai apoi așezate pe biserică. În cuvântul adresat credincioșilor, Părintele Mitropolit a evidențiat importanța cinstirii Sfintei Cruci, precum și momentul unic al așezării ei pe cupola bisericii, semn al binecuvântării divine și al încununării eforturilor conjugate ale comunității locale de a sprijini ridicarea locașului de cult.
Parohia Recaș II numără 380 de familii și are ca filie localitatea Stanciova, fiind înființată în anul 2007, la îndemnul vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae al Banatului. La data de 29 septembrie 2009, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și numeroși credincioși, dar și în prezența domnului Pasca Marinel, primarul de atunci al orașului, a pus piatra de temelie pentru viitoarea biserică cu hramul `Acoperământul Maicii Domnului” și `Sfinții Martiri Brâncoveni”. Până în prezent au ajutat la construcția bisericii Primăria oraşului Recaș, Consiliul Județean Timiș, dar mai ales credincioşii ei, lucrările la fațade și interior continuând până la finalizarea lor.
Recunoaștere pentru preotul și credincioșii din Iecea Mare
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a fost prezent zilele trecute și în mijlocul credincioșilor din Iecea Mare, Protopopiatul Sânnicolau Mare, pentru a binecuvânta lucrările de consolidare şi reparaţii capitale exterioare întreprinse la biserica parohială cu hramul `Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Totodată, chiriarhul a binecuvântat și lumânărarul nou construit în apropierea sfântului locaș. Mitropolitul Banatului a fost întâmpinat aici de un numeros sobor de preoți, condus de pr. Gheorghe Sutac, protopopul Sânnicolaului Mare, alături de foarte mulți credincioși și tineri din ASCOR Timișoara. De asemenea, au fost prezenţi şi Sorin Drăgan, viceprimarul localităţii, împreună cu reprezentanţi din Consiliul local şi membrii Consiliului parohial şi nu în ultimul rând ing. Dragoş Cutean, directorul firmei executante. Întrucât biserica, veche de peste 40 de ani, prezenta mai multe fisuri, părintele paroh Marius Podereu a consolidat-o şi a reparat-o capital în exterior, pregătind totodată şi documentaţia necesară restaurării picturii interioare, tot el construind cu sprijinul credincioșilor și un frumos lumânărar în exteriorul bisericii. În semn de apreciere și felicitare pentru bogata și rodnica activitate desfășurată în slujba lui Dumnezeu și a credincioșilor din Iecea Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a acordat preotului paroh Marius Podereu distincția de iconom stavrofor.