Volum dedicat preoției sacramentale și exigențelor ei

Semnalăm, cu bucurie, apariția lucrării intitulate „Preoția sacramentală și exigențele ei în lumina Epistolelor Pastorale ale Sfântului Apostol Pavel”, avându-l  autor pe pr. dr. Florin-Iustin-Flavius Ardelean, parohul bisericii din Mândruloc, Protopopiatul Arad, Arhiepiscopia Aradului.

Autorul, după cum arată Înaltprea­sfin­țitul Părinte dr. Timotei, Arhiepiscopul Aradului, într-un cuvânt care ține loc de prefață a cărții - „provenind dintr-o familie preoțească de cinste, urmând creșterii primite, încununând pregătirea teologică cu notare maximă, pe măsura calificativelor primite și în cursul școlarizării, și îmbrăți­șând misiunea căreia îi închină viața” -, „oferă cartea celor doritori, semnând paginile ei cu titlul de «preot»”, rândurile ei fiind și „rezultatul unor trăiri pe măsura exigenței preoțești în duhul tradițional”.

Subiectul ales spre tratare a fost determinat, desigur, de im­portanța covârșitoare pe care o are preoția sacramentală în eclesiologia ortodoxă, în general, și în viața Bisericii noastre dreptmăritoare, în special, importan­ță din care derivă, inevitabil, și o serie de exigențe atât pentru candidații la Taina Hirotoniei, cât și pentru cei ce s-au învrednicit să primească această Sfântă Taină în cele trei trepte ierarhice ale ei, pentru a sluji - prin mijlocirea lor - lui Dumnezeu și oamenilor.

Epistolele, adevărate norme morale

Autorul s-a oprit asupra Epistolelor Pastorale ale Sfântului Apostol Pavel (Epistolele a I-a și a II-a către Timotei și Epistola către Tit), scrieri care zugrăvesc, în mod sugestiv și convingător, preoția ierarhică și frumusețea ei, dar și greutatea împlinirii slujirii preoțești adevărate, autentice. Epistolele Pastorale au fost scrise de Sfântul Apostol Pavel pentru a îndruma activitatea comunităților creștine din Efes și Creta, ajunse la o anumită etapă a dezvoltării lor, accentul fiind pus, în cuprinsul lor, nu atât pe latura doctrinară, cât mai ales pe cea pastoral-misionară și social-filantropică. Se insistă, în cadrul lor, pe de o parte, pe organizarea vieții creștine în general, pe alegerea, hirotonirea și activitatea slujitorilor Bisericii, iar pe de altă parte, pe o serie de îndemnuri pe care Apostolul Pavel le adresează acestora în legătură cu anumite necesități și probleme ivite în sânul respectivelor comunități creștine, bogate în împliniri duhovnicești, dar și în evenimente dintre cele mai diverse și neprevăzute. Deși au fost scrise cu foarte mult timp în urmă (în anii 65-66 ai erei creștine), Epistolele pastorale sunt și în vremea noastră - și vor rămâne întotdeauna - deosebit de actuale pentru toți slujitorii bisericești din toate timpurile și din toate locurile. Ele sunt adevărate norme morale, atât pentru candidații la Hirotonie, cât și pentru cei hirotoniți, precum și condiții ale rămânerii în cler, indicii ale vieții, credinței și atitudinii celor care slujesc în chip sacramental Biserica lui Hristos.

Structural vorbind, lucrarea supusă atenției noastre însumează 152 de pagini, întinzându-se pe cuprinsul a 5 capitole, precedate de o introducere și urmate de concluzii și de bibliografie. În introducerea lucrării sunt prezentate câteva generalități legate de cele două Epistole către Timotei și de Epistola către Tit scrise de către Sfântul Apostol Pavel, arătându-se că - în cadrul canonului cărților Noului Testament, în general, și în cadrul Epistolelor pastorale, în special – acestea formează un grup omogen, unitar, atât în ceea ce pri­vește tematica și destinatarii lor, cât și în ceea ce privește stilul și maniera compunerii lor. Epistolele Pastorale nu sunt suplimente la sfaturile Apostolului date prin viu grai celor doi ucenici ai săi, ci sunt documente istorice, care se referă la principalele aspecte ale activității pastoral-misionare și social-filantropice ale slujitorilor bisericești din cele 3 trepte ierarhice. Ele aveau să devină, prin cuprinsul lor, temelie a învățăturii Bisericii despre lucrarea preoțească, despre condi­țiile intrării în cler, despre carac­teristicile slujitorilor biseri­cești, precum și despre îndatoririle acestora față de păstoriții lor.

Primul capitol al lucrării con­ține o scurtă prezentare a pre­oției vechi-testamentare, prefiguratoare a preoției creștine, punctând - în cadrul unor subcapitole speciale - câteva chesti­uni referitoare la originea preo­ției vechi-testamentare, la con­dițiile pe care trebuia să le îndeplinească cei care o primeau, precum și la funcția liturgică pe care o exercita această preoție, așa cum sunt ele reliefate îndeosebi în Pentateuhul lui Moise.

Capitolul al doilea tratează despre Preoția creștină în lumina Noului Testament, subcapitolele care alcătuiesc acest capitol făcând ample referiri la chestiuni de interes major, precum: preoția sacramentală (ierarhică), preotul - model de viețuire pentru cre­dincioși, instituirea treptei diaconiei, a treptei preoției și a treptei episcopiei.

Obiectul capitolului al treilea îl constituie analiza detaliată a condițiilor de intrare în cler după Epistolele Pastorale sau, altfel spus, a exigențelor Preoției sacramentale după Epistolele Pastorale. Este vorba, mai exact, de condițiile formulate de Sfântul Apostol Pavel, pe larg, în 1 Timotei 3,1-7 și, mai succint, în Tit 1,7-2,14, pe care trebuie să le îndeplinească atât candidații la hirotonia întru diacon, cât și la hirotonia întru preot și episcop. Aceștia trebuie să fie: îfără prihană, bărbați ai unei singure femei, veghetori, înțelepți, cucernici, cuviincioși, iubitori de străini, destoinici să învețe pe alții, nebețivi, nebătăuși, neagonisitori de câștig urât, blânzi, pașnici, neiubitori de argint, nefățarnici, buni chivernisitori ai caselor lor și ai copiilor lor, nu foarte de curând botezați și cu mărturie bună din partea credincioșilor”.

Capitolul al patrulea al lucrării îi are protagoniști pe Timotei și Tit ca episcopi ai epocii apostolice, care și-au închinat întreaga lor viață slujirii lui Dumnezeu și oamenilor, slujind Biserica lui Hristos într-o epocă grea, a începutului, care cerea multe sacrificii, multă stăruință, statornicie în credință, zel misionar și chiar disponibilitate de a muri pentru Hristos și pentru învățătura lui.

În fine, ultimul capitol se referă la atitudinea pe care trebuie să o manifeste slujitorii biseri­cești față de diferite categorii sociale (văduve, sclavi, tineri, vârstnici) și față de pseudodascăli, în lumina îndrumărilor oferite de Apostolul Pavel în cuprinsul Epistolelor sale pastorale.

Concluziile desprinse de autor la sfârșitul lucrării reiterează, deopotrivă, sublimitatea și responsabilitatea misiunii preo­țești, arătându-se că slujitorul bisericesc n-are doar o demnitate sacramentală înaltă, ci și un prestigiu personal deosebit, care trebuie întreținut cu grijă, de acesta depinzând în bună parte succesul misiunii sale, neuitând nici o clipă că nu se reprezintă numai pe sine, ci în primul rând reprezintă pe Histos și Biserica Lui cea sfântă. Pentru a se putea bucura totdeauna de autoritatea pe care i-o dă misiunea sfântă ce o în­deplinește, slujitorul bisericesc trebuie să dea dovadă de o vie­țui­re pilduitoare întru toate, altminteri își va compromite atât autoritatea, cât și slujirea. Nu în ultimul rând, sacerdotul trebuie să se afle într-o permanentă auto­depășire, într-o dinamică mereu ascendentă a vieții sale religios-morale, spre de­să­vârși­rea sa și a păstoriților săi.

Scrisă într-un limbaj accesibil, fără pretenții de exhaustivitate sau de teologie înaltă, cartea părintelui Flavius Ardelean se recomandă, per ansamblu, ca o lectură spre mult folos duhovnicesc. Preoții pot găsi - în parcurgerea filelor ei - îm­bo­gățire spirituală, iar cre­din­cioșii, întărire în devoțiunea lor religioasă creștin-ortodoxă.