„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Ziua Culturii Naționale la Timișoara
Astăzi, 15 ianuarie, de la ora 16:00, în Aula Filialei Timișoara a Academiei Române, de pe bd. Mihai Viteazul nr. 24, va avea loc Simpozionul „Spiritualitatea română. Contribuții Bănățene”, cu prilejul sărbătoririi unui secol și jumătate de existență a Academiei Române. Evenimentul este organizat de Academia Română - Filiala Timișoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” și Societatea Enciclopedică a Banatului și se desfășoară în cadrul întâlnirilor dedicate Zilei Culturii Naționale.
La acest simpozion va fi lansat volumul „Literatura”, ce reprezintă primul volum al proiectului Enciclopedia Banatului, și va fi prezentat filmul documentar „Eminescu în Banat”, realizat de Vasile Bogdan, producție a Televiziunii Române, Studioul Timișoara.
Invitații de seamă ai evenimentului din urbea de pe Bega sunt actorul Vladimir Jurăscu, membrii Corului „Ion Vidu” din Lugoj - dirijorul Lucian Onița și solista Ioana-Mia Iuga și Vasile Bogdan.
Cuvântul inaugural va aparține academicianului Păun Ion Otiman, Crișu Dascălu va vorbi despre „Enciclopedia, sinteză a culturii naționale” și Costa Roşu, membru de onoare al Academiei Române, va susține referatul „Tezaure ale culturii românilor din Voivodina”. Întâlnirea spiritual-culturală va fi îmbogățită de versurile poetului Mihai Eminescu, recitate de către Vladimir Jurăscu și de concertul Corului „Ion Vidu” din Lugoj.
„Nu avem încă «Marea enciclopedie română». O lucrare de acest fel, de care doar puține culturi europene se bucură, nu este o simplă carte și nici măcar o utilă sursă de informații.
Ea este cu mult mai mult: o oglindă a spiritualității naționale, în care aceasta se poate recunoaște, și totodată un scut al ei. De aceea, în anul 2009, am lansat proiectul unei «Enciclopedii a Banatului», pe care am gândit-o de la început ca parte a celei panromânești.
Intuind dificultățile, nici mici și nici puține, care sunt de întâmpinat, fie și în alcătuirea unei enciclopedii regionale, am devenit conștient că «Marea enciclopedie română» nu este realizabilă decât prin însumarea unor lucrări parțiale, care să o pregătească”, a specificat Crișu Dascălu, scriitor.