„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor
Pe data de 28 ianuarie 2017, în sala de protocol a Centrului eparhial Suceava a avut loc şedinţa de lucru a Adunării eparhiale din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
În deschiderea evenimentului, un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba de Te Deum în biserica mare a Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, la care a participat IPS Părinte Pimen, înconjurat de părinţii consilieri, părinţii inspectori, părinţii protopopi şi membrii Consiliului şi Adunării eparhiale.
Lucrările Adunării au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Pentru dezbateri punctuale şi completări a fost propusă o dare de seamă privind activitatea Eparhiei pe anul calendaristic 2016. Rapoartele de activitate prezentate pentru analiză au vizat domeniile economice, administrative, culturale, sociale, filantropice şi patrimoniale. O altă problemă discutată a fost şi cea a bugetului pentru anul în curs.
Aspectele puse în discuţie au fost analizate cu atenţie şi s-au făcut propuneri concrete pentru o desfăşurare cât mai bună a vieţii duhovniceşti în eparhie.
„Anul trecut a fost pentru noi un an binecuvântat de Dumnezeu, pentru că ne-am mutat în sediul nou şi am desfăşurat numeroase proiecte. Priorităţile Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen rămân însă aceleaşi ca întotdeauna: în primul rând, bunăstarea mănăstirilor, care au nevoie de îngrijire şi de ajutor pentru ca ele să dăinuie şi să lăsăm urmaşilor noştri aceste capodopere, aceste bijuterii ale Bucovinei, iar în al doilea rând, slujirea săracilor, a copiilor orfani, a oamenilor care au nevoie de ajutor“, ne-a declarat părintele Nicolae Horga, inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.