„În vremea aceea, intrând în templu, Iisus a început să dea afară pe cei care vindeau și cumpărau în el, zicându-le: Scris este: Casa Mea este casă de rugăciune; dar voi ați făcut din ea peșteră de
Curajul de a trece printr-o intervenţie chirurgicală
Pe domnul Dan Rotăraş l-am întâlnit într-o rezervă a Spitalului „Providenţa“, privind senin la perfuzia care îl ajuta să se recupereze în urma unei intervenţii chirurgicale. Un om de o statură înaltă, tânăr şi bucuros pentru că urma, în câteva zile, să plece acasă şi să se întoarcă la cei dragi. Să se întoarcă, dar nu oricum, ci cu mai multe şanse de a avea împreună o viaţă mai activă şi mai frumoasă, lipsită de durerea pe care o trăise în ultima vreme.
A fost nevoie de internarea sa, pentru că boala de care suferea, varice, se extinsese şi nu mai părea să sufere amânare. După o perioadă în care a încercat să evite spitalizarea, a decis să aibă mai multă grijă de sănătatea lui şi a venit la Spitalul „Providenţa“, în vederea unei operaţii. „Am mai avut probleme şi acum doi ani, mi s-au umflat picioarele şi tot am amânat, dar nu se mai putea. Îmi apăruse un ulcer varicos la piciorul stâng şi mă ustura, mă durea tare. Nu mai puteam să stau nici ghemuit, nici în genunchi, la rugăciune, dacă mergeam la biserică, îmi amorţeau genunchii, trebuia să stau într-o anumită poziţie ca să îmi fie bine“, a povestit domnul Dan. În vârstă de 43 de ani, acesta a profesat ca electrician, o meserie solicitantă, fiind mereu nevoie de lucru într-o poziţie inconfortabilă pentru picioare.
A avut multă determinare, iar echipa medicală i-a devenit familie
„Prima dată am fost operat la piciorul stâng, iar după trei săptămâni şi la cel drept. Acum, la a doua intervenţie, şi familia îmi tot spunea să renunţ, dar eu am ales să merg înainte, ca să fac paşi spre vindecare. Trebuie să ai răbdare ca să ţi se facă o intervenţie chirurgicală, dar mai ales curaj“, a precizat pacientul. A primit curaj în urma rugăciunii, căci, înainte de toate, s-a oprit la capela spitalului, oaza de spiritualitate care hrăneşte, încă de la intrare, fiecare pacient care păşeşte în instituţia medicală.
De asemenea, datorită căldurii de care echipa medicală a dat dovadă pe perioada spitalizării, ascultând cu atenţie cele descrise de pacient, dar şi evaluând cu profesionalism starea lui de sănătate, domnul Dan a încetat a se mai simţi ca într-o unitate medicală, fiind înconjurat doar de oameni care conlucrau pentru ca el să se facă sănătos. „Toată echipa, cadrele medicale, de la cel mai mic la cel mai mare, este foarte bună. Sunt foarte mulţumit, nu am ce să reproşez, şi mâncarea, şi cazarea au fost foarte bune“, a spus domnul Dan.
Senzaţia de picior greu, una din manifestările varicelor
În România, conform statisticilor, una din cinci persoane suferă de varice, acele vene vizibile şi mărite în volum, la nivelul membrelor inferioare. Din nefericire, multe dintre aceste persoane se prezintă la medic într-un stadiu avansat al bolii, când au apărut deja ulcerele varicoase. Persoanele cărora li se recomandă să fie mai atente la apariţia varicelor şi care pot merge din timp la medic sunt cele care stau mult timp în picioare, iar în cazul doamnelor mai există posibilitatea ca varicele să apară în timpul sarcinii, urmând ca intervenţia să fie efectuată după perioada de alăptare. „Simptomele asociate varicelor sunt: edemul la nivelul gleznelor şi durerea, o formă de «senzaţie de picior greu» şi care se manifestă la sfârşitul zilei“, a menţionat dr. Cristian Ene Roată, medic primar Chirurgie Generală, specialist Chirurgie vasculară în cadrul Spitalului „Providenţa“.
Pacientul este reevaluat la o lună după operaţie
Prin intermediul intervenţiei chirurgicale, cauza varicelor este îndepărtată. „Se realizează o crosectomie, adică se întrerupe refluxul sangvin în venele superficiale, după care se îndepărtează pachetele venoase dilatate“, a explicat dr. Cristian Ene Roată. Durata intervenţiei este în medie de o oră şi jumătate, iar operaţia se poate efectua fie cu rahianestezie (în coloană), fie cu anestezie generală, acest lucru urmând a fi stabilit împreună cu medicul anestezist.
Echipa medicală are apoi grijă ca pacientul să urmeze etapele recuperării, asigurându-i cele mai bune condiţii. Postoperator, spitalizarea este de două trei zile, timp în care este menţinut un pansament compresiv al piciorului.
După externare, este necesar ca pacientul să evite o perioadă statul în picioare şi să poarte ciorapi elastici în timpul zilei, urmând ca la o lună de la intervenţie să fie reevaluat de către medic. De altfel, ciorapii elastici de compresie medicală se pot purta şi pentru a preveni apariţia varicelor, odată cu evitarea statului îndelungat în picioare.