Despre Sisif şi reînceputuri, la ATOR Iaşi

A fost prima oară când am participat la întâlnirea tinerilor atoreni de la Vovidenia. Eram nerăbdătoare şi curioasă. Când am intrat în biserică, se citeau rugăciunile începătoare. Luminile erau stinse, iar feţele tinerilor adunaţi se zăreau parţial în lumina jucăuşă a lumânărilor pe care le ţineau în mâini. A urmat o jumătate de oră în care sufletele tuturor celor din biserică erau strânse mănunchi, acolo, în faţa icoanei Maicii Domnului, iar rugăciunea pornea ca dintr-un singur trup.

După terminarea cântării, ne-am adunat în cerc şi am început o discuţie însufleţită despre mitul lui Sisif. Nu aş fi crezut că voi avea atât de multe de învăţat dintr-un mit grecesc păgân. Vedeam în munca personajului mai mult partea de inutilitate decât perseverenţa, mai mult placiditatea cu care-şi accepta soarta decât consecvenţa şi dârzenia lui. Aşadar, la prima întrebare care ne propunea să împărtăşim gândurile noastre în legătură cu acest mit, m-am izbit de inutilitatea, lipsa de sens, de ţel, de finalitate a muncii lui Sisif. Ceilalţi tineri, însă, au văzut partea luminoasă, încurajatoare a poveştii: deşi munca îi este pedeapsă, Sisif este de admirat pentru stăruinţă, pentru asiduitatea cu care şi-o îndeplineşte. Alţii au privit la cauza pentru care eroul este pedepsit: revolta împotriva lui Zeus - iar Sisif a fost astfel comparat cu un înger luciferic. Am mai făcut o comparaţie cu Scara Sfântului Ioan Scărarul, de unde oamenii pot cădea chiar şi de pe ultima treaptă, asemenea lui Sisif care scapă bolovanul mereu aproape de vârf.

Mai apoi, pornind de la premisa că Sisif nu este fericit, am încercat să reflectăm la lipsa care îi provoacă nefericirea. Prin contribuţia tuturor, s-a alcătuit o listă cu ceea ce credea fiecare că i-ar asigura protagonistului fericirea. Unii au spus că libertatea, alţii că voinţa, un scop, o finalitate a muncii sale, familia, credinţa, viaţa însăşi. Şi, mai presus de toate, ne-am gândit că-i lipseşte Dumnezeu.  Îngânduraţi, ne-am pus întrebarea: cum am fi noi fără Dumnezeu? Răspunsul a fost: ca Sisif. Ne-am trăi întreaga viaţă fără a avea un ţel spre care să năzuim. Fără speranţă într-o viaţă viitoare. Am fi lipsiţi de credinţă şi veşnic deznădăjduiţi de lipsa de finalitate a tuturor faptelor noastre. Goi sufleteşte. Morţi.

Dezbaterea m-a pus pe gânduri. Într-adevăr, toată viaţa, libertatea şi credinţa noastră stau în Hristos. De la El pornim, şi spre El tânjim să ne întoarcem toată viaţa. Doar Hristos este cel care ne împiedică să devenim nişte Sisifi moderni, ce-şi trăiesc viaţa într-o continuă impasibilitate. Am plecat spre casă cu bucurie în suflet pentru că am întâlnit atâţia oameni frumoşi, dar şi cu recunoştinţă pentru faptul că Cineva acolo sus ne ajută mereu să ne ridicăm şi să împingem bolovanul până în vârf. Am avut revelaţia faptului că nu sunt niciodată singură; că am în jur oameni dragi ce-mi vor fi mereu alături şi pe Dumnezeu care îmi va întinde mereu mâna pentru a mă ajuta să mă ridic de jos.

Singuri, ca Sisif, nu putem reuşi. Însă, împreună cu Dumnezeu alături putem atinge ţelul vieţii noastre, comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii. (Mihaela Popa, ATOR Iaşi)