Eminescu în Bucovina şi Bucovina în scrierile lui Eminescu

Dacă treci măcar o dată prin oraşul Cernăuţi, fosta capitală a Bucovinei înstrăinate, este peste poate să nu-ţi vină în minte inegalabilele versuri eminesciene: „Iar tu, iubită Bucovină, eşti diamant din steaua lui Ştefan”. Când am păşit pentru prima oară în stingherul Cernăuţi, numit altădată „mica Vienă”, am dorit să vizitez, pe lângă edificiile religioase, locurile ce vorbesc despre Eminescu.

Şcoala primară (National-Hauptschule), în care junele Mihai a urmat clasele a treia şi a patra (1858-1860), este situată pe Strada Şcolii. Am aflat că pe atunci instituţia de învăţământ funcţiona în două clădiri. Astăzi a rămas doar un imobil, şi acela modificat.

Cât priveşte gimnaziul austriac (Ober-Gymnazium) frecventat de poet, cu scurte întreruperi, între anii 1860-1866, clădirea se găseşte vizavi de Piaţa Teatrului. Pe frontispiciu s-a amplasat o placă comemorativă, în limba rusă, ce indică trecerea lui Eminescu pe aici. Spre bucuria noastră, astăzi şcoala poartă numele ilustrului nostru confrate.

Casa lui Aron Pumnul - neuitatul profesor, numit de poet „luceafăr” şi „dalbă stea”, ce l-a găzduit pe Eminescu în anii cât a studiat la Cernăuţi - a rămas într-o dureroasă uitare. Deşi are peste 200 de ani, încă stă în picioare. De ceva vreme, asociaţiile culturale româneşti doresc a deschide în ea un muzeu Eminescu. Prin anii 1990, după multe cazne, în faţa casei, s-a reuşit amplasarea unui bust al poetului, care să amintească viitorimii despre şederea sa vremelnică în acele locuri. Tot o statuie eminesciană, creaţie a sculptorului basarabean Dumitru Gorşcovschi, se află amplasată la intersecţia străzilor Vatutin şi Universităţii, fiind inaugurată la 15 iunie 2000.

Nu aş vrea să uit de cimitirul oraşului, deoarece acolo aşteaptă venirea Dreptului Judecător mari români, printre care neuitatul profesor al lui Eminescu. Impresionantul monument funerar are deasupra efigia dascălului bucovinean, iar dedesubt textul: „Marelui bărbat al naţiunii, ARON PUMNUL, profesor de limba şi literatura română la gimnasiul superior din Cernăuţi”. În apropiere întâlneşti mormintele altor remarcabile personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti, precum Eudoxiu Hurmuzachi, istoric şi patriot, participant la revoluţia paşoptistă din Bucovina, sau Ion G. Sbiera, istoric literar şi folclorist, fondator al Academiei Române şi profesor la Universitatea din Cernăuţi.

Cernăuţiul rămâne un oraş care aduce din trecut parfumul unei aşezări tihnite şi prospere. Ce-o fi simţit junele Mihai sosind în străvechea urbe? Oare în vremurile acelea se mai măturau străzile cu ramuri de trandafir? Astăzi doar centrul, unde s-au refăcut câteva clădiri de epocă, mai aminteşte de frumuseţea de odinioară. Cert este că Eminescu s-a simţit strâns legat de Bucovina şi de oamenii ei, chiar prin legături de sânge: după propriile-i ziceri, avea rădăcini adânci în pământul acesta prin bunicii din partea tatălui, originari din Călineşti, Suceava.

Paşii poetului s-au perindat pe aici pentru întâia oară în toamna lui 1858, el însoţindu-i pe fraţii mai mari Şerban, Nicolae, Gheorghe şi Ilie, gimnazişti la liceul german din Cernăuţi. Pe junele Mihai l-au înmatriculat în clasa a III-a la Naţional Hauptschule, şcoala primară ortodoxă orientală. După doi ani, obţinând rezultate remarcabile, Gheorghe Eminovici şi-a înscris odrasla în clasa I la prestigiosul gimnaziu cernăuţean, Ober-Gymnasium, unde-l va avea ca profesor de română pe marele patriot transilvănean, originar din părţile Blajului, Aron Pumnul. După moartea profesorului său de română, 1866, poetul a compus cunoscuta poezie La mormântul lui Aron Pumnul, iar la scurt timp poezia La Bucovina, arătându-şi dragostea filială faţă de înstrăinatul pământ românesc. Referiri înflăcărate despre oropsitul tărâm bucovinean regăsim şi-n poezia La arme, scrisă în 1878.

Mânat de aceleaşi sfinte simţăminte, studentul Eminescu acceptă să fie secretar al Comitetului de organizare a serbării de la Putna din 1871. Am putea considera măreaţa festivitate a românismului de la mormântul binecredinciosului domn Ştefan, organizată de studenţii români din toate provinciile istorice străbune, ca pe o mişcare a unităţii spirituale şi culturale a românilor de pretutindeni, care a anticipat-o pe cea politică, împlinită după aproape încă o jumătate de veac. Patriotismul nu s-a manifestat la Eminescu doar prin simple adeziuni ori cuvinte înflăcărate, ci şi prin acţiuni ferme, chiar temerare, aidoma celei petrecute prin 1875, când poetul făcea o călătorie la Cernăuţi, prilejuită de înfiinţarea universităţii germane în capitala înstrăinatei Bucovine. În bagaje şi-a îndesat un pachet întreg de exemplare din lucrarea Răpirea Bucovinei după documente autentice, întocmită de către Mihail Kogălniceanu pe baza a numeroase dovezi grăitoare privind modul cum a fost furată Bucovina românilor. La Cernăuţi l-a găzduit bunul său amic şi coleg de şcoală, V.T. Stefanelli, acesta rămânând uimit de curajul poetului de a trece graniţa cu maldărul de broşuri militante pentru unirea Bucovinei cu ţara-mamă. A doua zi, cărţuliile s-au distribuit românilor în tot oraşul. Ba mai mult, cu o îndrăzneală aproape de inconştienţă, Eminescu a trimis prin poştă respectiva fasciculă chiar oficialilor urbei. Autorităţile habsburgice au reacţionat prompt: la două zile după „isprava” tinerilor, au interzis prin lege misiva patriotică.

Publicistica lui Eminescu abundă în referiri la drama Bucovinei, el înfierând fără nici o ezitare răpirea Moldovei de Sus de către Imperiul Habsburgic, în 1775, dar şi alte aspecte ce priveau politica imperială în Moldova lui Ştefan. Cu o luciditate remarcabilă, jurnalistul Eminescu trage multiple semnale de alarmă faţă de politica de „germanizare” a provinciei, evidenţiind dreptul la legitimitatea istorică a bucovinenilor, dreptul la autodeterminare, neuitând chipurile luminoase ale înaintaşilor care au înscris pagini memorabile în istoria neamului.

Ca o concluzie, Eminescu se simţea legat de Bucovina prin rădăcinile străbunilor, prin anii de şcoală, prin iluştri profesori avuţi aici, prin colegii şi prietenii de-o viaţă ce şi i-a făcut în timpul şederii la Cernăuţi, locul debutului său literar; peste toate, poetul se simţea legat de Bucovina, ca de orice provincie a ţării şi de fiecare locuitor al ei, prin sângele ce-i curgea prin vene, prin aceeaşi credinţă şi acelaşi ideal de unitate naţională a poporului din care a răsărit.