„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Mănăstirea Cămârzani şi-a sărbătorit hramul prin Liturghie arhierească
Ieri, 8 septembrie 2019, în ziua când Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit Naşterea Maicii Domnului, Mănăstirea Cămârzani din judeţul Suceava şi-a serbat hramul. Sutele de credincioşi prezenţi la sărbătoarea aşezării monahale, veniţi din mai multe judeţe ale ţării, au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie oficiată în paraclisul de vară al mănăstirii de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Urmând tradiţiei ultimilor ani, Sfânta Liturghie dedicată hramului Mănăstirii Cămârzani a fost oficiată de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte şi părintele arhidiacon Bogdan Hrişcă, inspector şcolar religie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, alături de arhimandritul Gherasim Curaciuc de la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Răspunsurile liturgice au fost date de corul măicuţelor şi surorilor mănăstirii.
Mulţimea închinătorilor veniţi nu numai din satele comunei Vadu Moldovei, ci şi din întreaga ţară a ascultat cuvântul de folos al Părintelui Arhiepiscop Pimen, care a vorbit despre bucuria de a o avea pe Maica Domnului ca pavăză în necazuri şi rugătoare înaintea lui Dumnezeu, după care soborul de preoţi şi diaconi, împreună cu obştea, a săvârşit o slujbă de pomenire pentru cel de-al doilea ctitor al Mănăstirii Cămârzani, vrednicul de pomenire Episcop Gherasim Putneanul.
Mănăstirea Cămârzani este situată în comuna Vadu Moldovei, la 7 km distanţă de Fălticeni. Prezenţa sa istorică începe în 1863, când boierul Morţun ridică o biserică de mir în conacul său, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, hramul istoric al mănăstirii. Vremurile tulburi o transformă în schit şi abia în anul 1992 Preasfinţitul Părinte Gherasim Putneanul redeschide fostul schit ca mănăstire de maici. În anul 2000, tot sub directa îndrumare a Preasfinţitului Părinte Gherasim Putneanul, se începe construcţia bisericii noi, din cărămidă, după canoanele stilului tradiţional moldovenesc, care va primi drept zi de prăznuire sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Ca arhitectură, aşezământul monahal este impresionant, cuprinzând biserica mare, clopotniţa, lumânărarul, două paraclise, stăreţia, corpul de chilii, casa pentru pelerini, muzeul şi o serie de ateliere în care măicuţele îmbină rugăciunea cu munca. De bunul mers al Mănăstirii Cămârzani se îngrijeşte stavrofora Maria Deac, stareţa aşezământului monahal.