„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Pilda întoarcerii fiului risipitor, dezbătută la ASCOR Iaşi
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat joi, 25 februarie 2016, conferinţa-dezbatere cu tema „Întoarcerea fiului risipitor“, care l-a avut ca invitat special pe protos. Nicodim Petre, coordonator al Departamentului de misiune pentru tineret din Arhiepiscopia Iaşilor.
Înainte de a începe conferinţa, studenţii prezenţi au discutat pe grupuri de aproximativ 10 persoane despre ce înseamnă „a risipi“ şi despre felul în care studenţii risipesc timp, energie, atenţie, sănătate şi multe altele. Această discuţie premergătoare a durat aproximativ 40 de minute şi a fost benefică pentru că studenţii au vorbit fiecare din propria experienţă despre acest subiect.
În cea de-a doua parte, părintele Nicodim a vorbit despre semnificaţia profundă a pildei fiului risipitor, despre ascultarea de Dumnezeu, despre pocăinţă, dar şi despre „distanţa“ dintre a şti şi a face.
Ceea ce este statornic nu se dobândeşte cu lucruri nestatornice
Pornind de la pilda biblică, părintele a vorbit despre sufletul vestejit şi amorţit al celor care sunt într-o continuă căutare a lucrurilor materiale şi despre veninul dulce pus în sufletul lor de către aceste „fericiri“ de moment. În continuarea acestor idei, au fost amintite şi spusele părintelui Paisie Aghioritul: „Otravă gustăm atunci când trăim departe de dulcele Iisus“. Dumnezeu face minuni când cineva participă cu inima sa la durerea celuilalt, când un păcătos se pocăieşte, când un rătăcit se întoarce, când omul vine şi se uneşte cu El, nu atunci când cineva, din invidie, nu se poate bucura de binele celuilalt.
Model pentru noi este Tatăl, care-şi primeşte fiul înapoi fără să-i ceară socoteală pentru averea pierdută. Pentru tată, cât şi pentru Dumnezeu, important este sufletul nostru. Dumnezeu este lumină, iubire, viaţă şi pace, Duh mai presus de lume, El străbate inima omului şi o luminează, o încălzeşte şi o umple de bucurie.
În viaţă pierzi ani, iar când mori mai ceri o clipă
Părintele conferenţiar a arătat că fiecare dintre noi se află uneori în ipostaza fiului risipitor, iar alteori în ipostaza fratelui mai mare. Uneori facem risipă de timp, de bani, de sănătate, încercând să ne testăm limitele şi uitând că „ne-am desprins de haina lui Dumnezeu“.
În „călătoria“ noastră de fii risipitori sau de fii care pentru un timp gândesc în afara logicii lui Dumnezeu, important este să încercăm cel puţin să fim oneşti cu noi înşine. Din când în când, ne putem opri pentru o clipă din acest „freamăt“ al vieţii mereu cuprinsă de griji pentru cele trecătoare, pentru a vedea unde am ajuns. Să vedem dacă nu cumva sufletul nostru este „într-o ţară îndepărtată“ faţă de Cel ce i-a oferit atâtea daruri: viaţa, sănătatea, credinţa, familia, prietenii. Credem că este important să ne familiarizăm chiar de pe acum, din timpul studenţiei, cu acest „proces“ al conştiinţei, pentru a nu trăi „o iluzie“ şi pentru a „beneficia“ de toate darurile pe care Tatăl ni le oferă.
Toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos
Sfaturile, cuvintele de folos şi ideile sustrase din această pildă s-au întipărit în sufletele celor prezenţi făcând înţeleasă ideea că nu foloseşte la nimic câştigarea lumii întregi dacă omul îşi pierde sufletul. La un moment dat, vom realiza că plăcerile egoiste nu sunt tocmai „ceea ce am căutat“.
Părintele i-a îndemnat pe toţi să trăiască frumos în această viaţă, armonizând cele văzute cu cele nevăzute. De asemenea, să nu uităm de fericirea veşnică pe care Dumnezeu ne-o descoperă uneori, într-o foarte mică măsură, pe parcursul acestei „călătorii“, pentru a ne încuraja şi îndemna să ne întoarcem la El.
Studenţii, la fel ca toţi ceilalţi oameni, trăiesc uneori în adâncul sufletului „nostalgia raiului pierdut“ şi resimt această îndepărtare de Dumnezeu ca pe ceva nefiresc. Biserica, în special prin frumoasele ei slujbe, ne cheamă pe toţi să ne întoarcem la Tatăl şi să ne bucurăm de toate ale Lui, după cum spune o cântare: „În Biserica slavei Tale stând, în Cer a sta ni se pare“. (Violeta-Cristina Grefelian, ASCOR Iaşi)