Referendumul, distincţie sau egalitate între noţiunea de bine şi rău?

Întreaga ţară fierbe în aşteptarea marelui examen pe care conştiinţa fiecărui român ar trebui să-l susţină în faţa urnei de vot, cu ocazia referendumului susţinut în zilele de 6-7 octombrie 2018. Acesta este o iniţiativă cetăţenească de modificare a art. 48 alin. 1 din Constituţia României, astfel încât CĂSĂTORIA să fie definită ca uniunea liber consimţită între UN BĂRBAT şi O FEMEIE. Spunem că ar trebui ca fiecare dintre noi să ne exercităm acest drept democratic, deoarece în spaţiul media au apărut fel de fel de intoxicări, minciuni şi manipulări gazetăreşti privind boicotul acestui demers sau false ipoteze legate de necesitatea referendumului. Am examinat cu multă atenţie ideile aruncate în acest conflict mediatic şi am încercat să facem o radiografie a acestui teatru de luptă. Cum datele unei ştiri trebuie să conţină musai elemente de şoc, teroare şi groază pentru a antama atenţia publicului, am văzut multe petarde şi fumigene care ar vrea să se constituie în argumente-capcană pentru cei care poate încă n-au înţeles scopul referendumului.

În primul rând, referendumul a fost iniţiat de o bună parte a societăţii civile şi religioase româneşti acum trei ani, iar nu de vreun partid politic. Fiecare om politic a avut şi are libertatea de a se implica în sens pozitiv şi negativ în acest demers. Bineînţeles că orice război are partizani pro şi contra. Dar de aici şi până la a acredita ideea că referendumul e confiscat de clasa politică e cale lungă!

În al doilea rând, există şi un argument etic-moral care rezultă din această frământare: dacă, pe bună dreptate, condamnăm corupţia, furtul şi hoţia, oare nu în aceeaşi măsură ar trebui să osândim şi perversiunile sexuale? Există oare patimi rele şi patimi bune? Fereşte-te de rău şi fă binele, spune o vorbă înţeleaptă.

În al treilea rând, ni se spune că nu mai este nevoie de acest referendum atâta timp cât avem precizări în Codul Civil care clarifică ce sunt soţii într-o familie. Aşa este, numai că aceste articole se pot modifica oricând cu o majoritate parlamentară articulată într-o altă direcţie, contrar voinţei cetăţenilor, aşa cum se întâmplă în Europa. România nu poate face abstracţie de procesul de redefinire a căsătoriei în Europa. În ultimii ani, 16 ţări au legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi 12 au iniţiat parteneriate civile pentru uniunile unisex, o treaptă în legalizarea acestui tip de căsătorie, iar 14 ţări au interzis căsătoria între persoane de acelaşi sex. În ţara noastră, odată ce vom preciza în Constituţie referirea la căsătorie, ca uniune dintre un bărbat şi o femeie, aceasta nu va mai putea fi schimbată decât printr-un alt referendum.

În a patra ordine de idei, nici argumentul financiar nu este neglijat: atâţia bani se aruncă degeaba, în loc să se facă şcoli şi spitale, să se asfalteze străzi etc. - spun cei care socotesc orice leuţ pentru cele spirituale... Aici e tocmai grimasa lui Iuda atunci când s-a supărat vicleneşte că s-a folosit mirul de mare preţ pentru ungerea Mântuitorului, în loc să se fi vândut pentru săraci. Dar orice referendum costă, pentru că democraţia îşi are decontul ei. Şi mai vedem o falsă socoteală financiară! Dacă pentru un demers democratic cerut de vocea poporului se vor cheltui aproximativ 35-40 milioane de euro, practica statelor care au acceptat căsătoriile între persoane de acelaşi sex ne arată că anual se consumă zeci şi zeci de milioane de euro pentru implementarea unor noi politici sociale şi programe de reeducare parentală! Numai anul acesta ar fi trebuit cheltuite în România aproximativ 70 de milioane de euro pentru reeducarea a peste 2,5 milioane de părinţi! Şi cu ce preţ? Majoritatea ajunge să fie discriminată, încât ne întrebăm dacă ea mai are drepturi, sau ele sunt doar o prerogativă a minorităţii?

Miza reală a acestei lupte

În al cincilea rând, nici argumentul compasiunii nu trebuie neglijat. Sunt oameni bolnavi care se nasc cu această cruce pentru care Biserica are toată compasiunea şi grija de a-i ajuta să se vindece. „Biserica nu-i tribunal să ceară socoteală păcătosului, ci spital unde trebuie să se vindece”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Referendumul nu ostracizează pe cineva, nu îngrădeşte drepturi, ci securizează libertatea de a alege a poporului. Din contră, cei care operează chirurgic în mod samavolnic pe trupul familiei sunt aceia care amputează libertatea de manifestare a familiei. Şi nu doar atât, aruncă toate neîmplinirile statului şi relele lumii în cârca familiei tradiţionale!

Al şaselea considerent pentru desfăşurarea şi susţinerea referendumului este cel religios. Omul cu frică de Dumnezeu ştie că Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia, dându-le posibilitatea să crească şi să se înmulţească. Tot El a spus că e spurcăciune şi urâciune să se culce cu bărbat ca şi cu femeie (Levitic 18, 22). Apostolul Pavel întăreşte acest lucru când zice că desfrânaţii, adulterii, malahienii şi sodomiţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9). Oare cu un ochi putem să ne uităm în sus şi să ne rugăm lui Dumnezeu, iar cu celălalt să acceptăm aici, pe pământ, urâciunea pustiirii?

În al şaptelea rând, descoperim miza reală a acestei lupte: nu doar promovarea în societate a căsătoriei gay/lesbi, ci mai ales posibilitatea ca aceasta să adopte copii! Lansăm o ipoteză care ar putea deveni reală pentru orice familie, într-un viitor mai apropiat sau îndepărtat: dacă într-o bună zi, băiatul meu s-ar îndrăgosti de un alt băiat şi vor dori să întemeieze o „familie”, ba chiar să adopte o fetiţă, o viitoare „nepoţică”, oare cum voi reacţiona atunci? Ce mutaţii psihologice se vor petrece în sufletul copilului meu ori al celor adoptaţi? Ce sens vor mai avea cuvintele „tată” şi „mamă”? E clar că omul va deveni atunci doar un lung şir de numere...

În a opta înşiruire de argumente, în spiritul celor 100 de ani scurşi de la Marea Unire din anul 1918, îndrăznim să credem că unitatea de neam, limbă şi credinţă se va perpetua prin contribuţia altor români pe scena istoriei ţării noastre. „Divide et impera” pare să fie imperativul celor care ţin hăţurile acestei lumi. Când regimurile totalitar-opresive au trecut cu tancul şi au nivelat conştiinţele oamenilor, nu a mai rămas în urmă decât un câmp de manevră, bun de plantat politici sociale şi educaţionale manipulatorii. Însă, orice societate democratică are o ierarhie, o scară a valorilor. Atunci când scoatem unele cărămizi din zid riscăm să îl dărâmăm. De aceea, cuvintele „tată” şi „mamă” au valoare de patrimoniu, sunt borne şi hotare în devenirea existenţială a omului, iar crucile aşezate la căpătâiul bunicilor noştri, înveşmântaţi în straie populare, sunt mărturii nespuse ale încrederii lor în purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu.

Aşadar, rămâne la latitudinea fiecărui român dacă va dori să pună semnul egal între noţiunea de bine şi rău, între căsătoria întemeiată între un bărbat şi o femeie, pe de o parte, şi „familia LGBT cu aşa-zisele ei arome identic naturale”, pe de altă parte. Chiar dacă uneori mai evadăm în ţara plăcerii, comodităţii şi a indiferenţei spirituale, nădăjduim că ne vom veni în fire şi ne vom întoarce către normalitatea, dreapta chibzuinţă şi firescul lăsate de Dumnezeu pe acest pământ.

E doar o luptă dintr-un război lung şi greu, purtat de când e lumea, dar sfârşitul nu-i aici! „Cu duh de pace, de înţelegere, de iertare faţă de cei care au, poate, o altă concepţie, o altă viziune, neabandonând, în acelaşi timp, mărturisirea integrală a adevărului în care credem”, cum ne îndeamnă Părintele nostru Mitropolit Teofan, să mergem cu toată încrederea la Referendum şi să spunem DA pentru viitorul familiei şi al copiilor noştri!