„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Seară duhovnicească în Parohia Poloboc
Duminică, 4 martie 2018, în Parohia „Buna Vestire" din localitatea Poloboc, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ, a avut loc, în cadrul întâlnirii duhovniceşti, o conferinţă susţinută de părintele ieromonah Lavrentie Cepuc, duhovnicul Mănăstirii Agapia.
Evenimentul a fost organizat de Departamentul Misionari Protopopeşti din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, fiind moderat de părintele paroh Iulian Asandei şi având ca temă „Pocăinţa - scară către cer".
Părintele ierom. Lavrentie a menţionat în cadrul conferinţei câteva aspecte referitoare la Taina Pocăinţei, ca fiind taina vindecării omului prin Hristos. De asemenea, a accentuat valoarea spovedaniei ca fiind esenţa pocăinţei. Pentru a-i încuraja pe ascultători să se mărturisească deplin şi sincer a relatat un caz real în care un preot a păstrat, cu riscul vieţii, secretul spovedaniei. Astfel, o persoană care a săvârşit o crimă a venit să se spovedească, ascunzând arma crimei chiar în biserica în care preotul l-a spovedit. Temându-se ca în urma spovedaniei să nu fie descoperit, a mers la poliţie spunând că făptaşul este preotul care ascunde o armă în biserică. Preotul, cu toate că a fost condamnat şi a murit în lagăr, nu a dezvăluit identitatea adevăratului vinovat.
Totodată, părintele Lavrentie a subliniat faptul că epitimia sau canonul primit la spovedanie este o reţetă duhovnicească personalizată. Canonul primit nu trebuie dezvăluit pentru că nu se potriveşte tuturor. Mai mult decât atât, aceste dezvăluiri pot naşte discuţii nepotrivite în rândul celor care se mărturisesc aceluiaşi duhovnic. Aşadar, a păstra secretul spovedaniei stă nu doar în dreptul preotului, ci şi în dreptul persoanei care se spovedeşte.
„După cuvântul Mântuitorului, păstorul de suflete este chemat să se preocupe ca oile cuvântătoare «să aibă viaţă şi din belşug să aibă» (Ioan 10, 10). De aceea, o seară duhovnicească în care se împărtăşesc cuvinte de suflet ziditoare, experienţe căpătate în urma frământărilor sufleteşti, având bucuria întrevederii şi a dialogului, poate constitui o hrană proaspătă şi îmbelşugată pentru sufletele dornice de adevăruri mântuitoare", ne-a relatat părintele Iulian Asandei.