„Dă-le colivă, ca să le potoleşti astfel foamea!”

Sfântul Mare Mucenic Teodor este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Bisericii noastre. Mulţi creştini îi poartă numele. De el se leagă şi minunea în care este vorba despre populara „colivă”.

Pentru a cunoaşte mai bine cine a fost Sfântul Teodor trebuie să ne întoarcem în timp, înainte de apariţia Sinaxarelor. Sfântul Grigorie al Nissei a rostit la 7 februarie 381 o cuvântare în cinstea acestui martir militar din Evhaitele Pontului, care a pătimit în vremea împăratului Maximian. Cuvântarea este importantă din punct de vedere aghiografic. Mai târziu au vorbit despre Marele Mucenic Teodor şi Patriarhul Nectarie al Constantinopolului şi Sfântul Roman Melodul.

Mucenicul Teodor venea din Pont, dintr-o localitate aflată între provincia Capadocia şi Marea Neagră, în Asia Mică. În vremea patimilor sale, creştinii erau târâţi prin tribunale, după legile păgâneşti, şi cei care nu îşi negau credinţa erau condamnaţi la moarte. Teodor, a cărui evlavie o cunoşteau contemporanii săi, dădea mărturie pretutindeni pentru credinţa lui în Hristos, fără să se teamă.

„Pentru mine, Dumnezeu este Hristos, Fiul Cel Unul Născut al Tatălui!”

Într-o zi, chemat fiind să aducă jertfă zeilor şi împăratului, Teodor a răspuns acuzatorilor săi: „Pe zeii voştri nu-i cunosc, căci în realitate ei nici nu există, iar voi, păgânii, sunteţi cufundaţi în rătăcire”. În oraşul său, Amasia Pontului, se afla un templu, ridicat în cinstea zeiţei Rea, „mama cea mincinoasă a zeilor” (în scrierile Sfântului Roman Melodul se vorbeşte despre templul zeiţelor Afrodita şi Artemisa). Teodor a găsit momentul potrivit, când vântul sufla favorabil şi l-a incendiat. Nu şi-a ascuns fapta şi nu a căutat să fugă, ba chiar s-a lăudat cu ea, „plin de bucurie pentru tulburarea pe care a pricinuit-o necredincioşilor idolatri”. Mucenicul a suportat plin de răbdare loviturile furioase ale călăilor, cântând psalmi. Aruncat în închisoare, se auzeau acolo aceleaşi cântări sfinte ale lui şi lumânările ardeau, luminând temniţa întunecată. Paznicul, speriat, l-a aflat acolo pe mucenic liniştit şi pe ceilalţi întemniţaţi care dormeau şi s-a spăimântat.
Marele Mucenic Teodor ne-a lăsat peste timp, ca învăţătură, amintirea luptelor sale. El este pentru noi „vistierie a bogăţiei şi ajutor la îndemână pentru cei săraci, loc confortabil de odihnă pentru cei osteniţi, laudă nesfârşită pentru toţi cei care cu credinţă cinstesc pomenirea lui”.

Moaştele sale au fost mutate în Evhaitele Pontului şi aşezate într-o biserică nouă. Poporul a arătat o cinstire deosebită faţă de acestea şi l-a chemat pe mucenic în ajutor, în nevoi. Cinstirea dată de către creştini dintru început marelui mucenic este dovada răsplătirilor pe care Hristos le împarte atleţilor Săi. Trupul lui mucenicesc a devenit vas ales al harului dumnezeiesc.

În secolul al IX-lea întâlnim doi mucenici cu numele de Teodor: Tiron şi Stratilat. Însă cele mai importante elemente biografice şi istorice ale celor doi coincid. Numele de Tiron vine de la tagma tironienilor, cum erau numiţi noii recruţi în armată. Sfântul Teodor Tiron este prăznuit pe 8 februarie, iar Sfântul Teodor Stratilat, pe 17 februarie.

Într-o omilie a Patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397) se vorbeşte despre arătarea mucenicului Teodor către Patriarhul Eudoxie al Constantinopolului (360-373). Erau vremuri grele, căci biserica a fost lovită ca de o furtună, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363). Şi fiindcă nicidecum credinţa oamenilor nu scădea, inima împăratului Iulian ardea de răutate.
„Când au venit zilele sfinte ale Postului Mare, când toţi credincioşii, indiferent de vârstă, se îngrijeau de curăţirea sufletului lor de patimi şi de vechile păcate”, fiindcă atunci duşmanul nevăzut se războieşte cu mai multă putere împotriva noastră, fiind mai nemilos şi făcându-ne îndreptarea mai grea, la începutul primei săptămâni a postului, împăratul Iulian l-a chemat pe sfetnicul său de încredere şi i-a poruncit „să fie retrase din piaţă mâncărurile şi băuturile de post şi să nu fie oferit spre vânzare nimic altceva decât numai cele... care vor fi stropite şi amestecate cu sângele animalelor jertfite idolilor”, ca toţi să fie nevoiţi să cumpere, ca să mănânce din ele. Şi astfel, credea necredinciosul împărat, „vor primi prin gustul sângelui animalelor jertfite, jertfa adusă zeilor” sau vor muri de foame.

Porunca Sfântului Teodor

Dar Teodor, mucenicul lui Hristos, s-a arătat patriarhului în chip real, nu în vis şi i-a poruncit: „Ridică-te şi adună turma cea înţelegătoare a lui Hristos şi pune-o în siguranţă, încât nimeni să nu se aprovizioneze cu mâncare şi băutură din piaţă!”. Şi dacă cei mai înstăriţi aveau rezerve de alimente, pentru cei mulţi, „care nu pot să-şi câştige nici mâncarea de zi cu zi”, a zis: „Dă-le colivă, ca să le potoleşti astfel foamea!”. Căci aşa se numea grâul fiert, în dialectul local al evhaitienilor: „colivă”.

Mucenicul Teodor i-a mai zis patriarhului: „Eu sunt Sfântul Teodor, mucenicul lui Hristos, Care Însuşi m-a trimis la voi, pentru a vă scăpa de cursa cea periculoasă a duşmanului, pe care v-a întins-o împăratul”. Şi astfel patriarhul a reuşit să păzească nevătămată turma lui Hristos. Iulian Apostatul a înţeles că uneltirea sa contra creştinilor a rămas inutilă, iar aceştia au înăl­ţat imn de mulţumire lui Teodor şi i-au adus laudă printr-o sărbătoare închinată lui.

De atunci ne-a rămas şi nouă tradiţia ca, în fiecare an, să mâncăm din gustoasa colivă şi să săvârşim cu evlavie pomenirea minunii Sfântului Mare Mucenic Teodor.