Despre treapta diaconiei în tradiţia liturgică ortodoxă

Diaconul este cea de-a treia treaptă a ierarhiei bisericeşti. Diaconii sunt ajutătorii preoţilor şi ai episcopilor. Ei primeau darurile ce se aduceau la Altar, citeau din Sfânta Evanghelie, scriau faptele martirilor, supravegheau cimitirele şi duceau Sfânta Împărtăşanie celor bolnavi şi celor din închisori. Diaconii îi supravegheau pe catehumeni ca fiecare dintre ei să-şi păstreze locul convenit în biserică, îi instruiau pe catehumeni, administrau averea Bisericii sub controlul episcopilor.

Termenul de „diakonos” înseamnă servirea la Altar şi este folosit uneori şi pentru presbiteri sau preoţi şi episcopi. Trebuie să înţelegem de la început că diaconii nu au fost doar nişte simpli slujitori, organe de serviciu administrative la agape, ci „erau un grad ierarhic de instituţie divină cu hirotonie şi serviciu la Altar” (Sfântul Teofilact al Bulgariei, „Tălcuire la Faptele Apostolilor”, Ed. Sophia, Bucureşti, 2007, p. 148). Termenul de diacon a fost folosit la început cu un sens mai larg, în general pentru a-i caracteriza pe cei care ostenesc, care îşi închină viaţa operei de mântuire a lumii, încetul cu încetul, denumirea de diacon şi-a restrâns sfera noţiunii sale, „limitându-se la denumirea slujitorilor unei singure trepte a ierarhiei bisericeşti” (Iustin Moisescu, „Ierarhia bisericească în Epoca Apostolică”, Ed. Anastasia, București, 2002, p. 33).

Treapta diaconiei este o slujire clericală pe care trebuie să o împlinească toţi aceia care doresc să devină păstori în Biserica lui Iisus Hristos. Această treaptă, în mod sigur, este şi o treaptă a unor probe pe care trebuie să le treacă clericul bisericesc, un stagiu de încercare înainte ca acesta să fie promovat în treptele superioare ale ierarhiei bisericeşti. Putem afirma aşadar că treapta diaconatului este parte integrantă şi indispensabilă a preoţiei ierarhice sacramentale. Diaconul se prezintă ca principal ajutor al episcopului în activitatea sa, în mod special în organizarea asistenţei ce trebuie acordată celor nevoiaşi şi în administrarea bunurilor bisericeşti. (Pr. Ion Guţă)